Fostul preşedinte al PSD Victor Ponta spune că speră ca PSD ”să-şi găsească pe cineva care să poată să-i conducă, să facă reforme, să facă schimbări, să-i scoată din negarea realităţii”, el susţinând că Pro România este dispus la o alianţă cu PSD dacă acesta îşi schimbă liderii şi dacă ”PSD-ul se schimbă în bine”.
”Sper să-şi găsească pe cineva care să poată să-i conducă, să facă reforme, să facă schimbări, să-i scoată din negarea realităţii. Discursul de astă seară, «ne-am luat voturile înapoi, e bine», nu e discursul bun”, a afirmat preşedintele Pro România, duminică seară, la România TV.
Acesta a precizat că în 2009 PSD a pierdut guvernarea şi alegerile, dar în anii următori ”a găsit resurse, prin schimbări radicale, să-şi revină”.
”Asta sper să se întâmple în continuare şi noi cei de la Pro România dacă PSD-ul se schimbă în bine, îşi găseşte noi lideri, suntem aliaţii lor naturali”, a adăugat Ponta.
Întrebat dacă ar fi de acord cu o fuziune, Ponta a evitat un răspuns tranşant.
”Acuma vorbim de fuziuni... Vorbim de faptul că suntem un partid de stânga, suntem oameni care ne cunoaştem foarte bine şi care am mai trecut o dată, în 2010 – 2011 printr-o situaţie la fel de dificilă”, a spus Ponta.
Ponta a precizat că Pro România şi PSD nu sunt la fel, criticând ”discursul peremist” al unora dintre liderii PSD.
Liderul Pro România afirmă că ”nu ai cum să pierzi alegerile atât de tare dacă nu ai avut o criză economică”, el spunând că ”s-a greşit” şi că trebuie construită ”o alternativă la ceea ce e acum”.
Ponta a arătat că s-a greşit ”la calitatea guvernării” şi că, ”dacă pierzi două milioane de voturi, s-a greşit cu ceva”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.