PNL vrea, la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să stabilească "vinovaţii din guvernarea PSD-ALDE în privinţa epidemiei de pestă porcină", a anunţat preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban. El susţine că responsabilii pentru această epidemie "ascund realitatea sau interese personale şi se bâlbâie iresponsabil fără un plan coerent de combatere a bolii", astfel că, dacă nu se intervine, se poate ajunge la distrugerea pe termen lung a industriei cărnii de porc din ţară.
“Este inadmisibil ca în timp ce zeci de mii de porci sunt sacrificaţi pe teritoriul României şi industria cărnii de porc este pusă pe butuci - cu pierderi de miliarde de euro - nimeni să nu răspundă pentru acest dezastru.Încă de anul trecut, de la apariţia primului caz de pestă porcină în România, autorităţile au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a interveni cu toată forţa să oprească răspândirea acestei maladii nefaste pentru întreagă industrie agro-alimentară din ţara noastră”, a transmis Ludovic Orban într-un comunicat de presă.
De asemenea, Orban se întreabă ce au făcut cei trei premieri ai Coaliţiei PSD-ALDE şi unde este comitetul de criză care trebuia să discute cu autorităţile şi instituţiile despre problema pestei porcine africane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul PNL susţine că premierul, care este plecat în concediu, “aşa-zisul profesionist” de la ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, “ascund realitatea sau interese personale şi se bâlbâie iresponsabil fără un plan coerent de combatere a epidemiei de pestă porcină”.
Totodată, Ludovic Orban afirmă că incompetenţa autorităţilor îi face pe fermieri să asiste la sacrificarea animalelor, iar dacă nu se intervine, această neglijenţă poate duce la distrugerea pe termen lung a industriei cărnii de porc din România.
“Din cauza incompetenţei lor, fermierii români oneşti asistă neputincioşi la sacrificarea animalelor lor în timp ce unele ferme de porci ale apropiaţilor lui Dragnea şi chiar ale familiei lui beneficiază sfidător de un tratament preferenţial. Avertizăm că dacă nu se intervine ferm pentru eradicarea acestei boli, neglijenţa lor va duce la distrugerea pe termen lung a industriei cărnii de porc şi a porcilor din gospodăriile ţărăneşti. Românii vor rămâne fără carne de porc din fermele româneşti şi fără porcul tradiţional de Crăciun”, se mai arată în sursa citată.
Astfel, Ludovic Orban anunţă că, la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, PNL va iniţia constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a stabili vinovaţii din guvernarea PSD - ALDE pentru gestionarea dezastruoasă a crizei de pestă porcină, iar “Dragnea, Dăncilă, Daea şi slugile lor trebuie să răspundă”.
Ultimul bilanţ al ANSVSA în ceea ce priveşte epidemia de pestă porcină africană, prezentat vineri, arată că sunt 547 de focare în 98 de localităţi, în creştere faţă de precedentul bilanţ, prezentat miercuri. Potrivit specialiştilor, în timp ce în zona de nord-vest a României, evoluţia este lentă, ”chiar staţionară”, iar în sud-estul ţării ”evoluţia bolii este agresivă”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.