Filiala ieşeană a PNL susţine că blocajul din Consiliul Local este consecinţa răfuielii între ”găşti toxice pesediste”, una condusă de primarul Mihai Chirica, iar cealaltă de Maricel Popa, liderul filialei judeţene a PSD.
Potrivit liderului filialei municipale a PNL Iaşi, Marius Bodea, războiul dintre primarul Chirica şi PSD nu este pentru binele public, ci pentru interesul reţelelor de interese pe care le slujesc.
”Blocajul de azi (vineri - n.r.) din Consiliul Local este consecinţa unei răfuieli între găşti toxice pesediste, una condusă de Maricel Popa, alta de Mihai Chirica. Partidul Social-Democrat şi Mihai Chirica sunt imaginea stagnării şi a corupţiei la nivel local. Nu poate fi înlocuit un rău (PSD), cu un alt rău (Mihai Chirica). Trebuie schimbat complet acest sistem clientelar şi corupt care s-a înstăpânit în primăria Iaşi de 28 ani. Mihai Chirica este rezultatul acestui sistem păgubos şi, vremelnic, îl patronează. El nu vrea schimbare, ci putere pentru a perpetua reţelele de influenţă şi corupţie”, susţine şeful liberalilor ieşeni, Marius Bodea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El adaugă că, dacă Mihai Chirica este ”atât de curajos pe cât pretinde”, să îşi dea demisia din funcţia de primar.
”Acum avem cocoţat în fruntea Primăriei, ca o codoaşă bătrână, un ipocrit”, mai spune Marius Bodea, preşedintele PNL Iaşi.
Reprezentanţii PSD Iaşi au boicotat şedinţa Consiliului Local de vineri, astfel că reuniunea nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum, primarul Mihai Chirica avertizând că s-ar putea ajunge la organizarea de alegeri anticipate pentru un nou consiliu.
Un număr de 13 consilieri municipali ai PSD Iaşi nu au venit vineri la şedinţa de consiliu local, în timp ce un reprezentant al ALDE a absentat motivat de la întrunire. În aceste condiţii, şedinţa nu s-a putut desfăşura, din lipsa cvorumului, în sală fiind prezenţi mai puţin de jumătate dintre consilieri.
”Dacă nici următoarea şedinţă nu se ţine, vom intra în alegeri anticipate pentru un nou consiliu. Mingea este în curtea PNL. De voi depinde dacă intrăm sau nu în anticipate. Putem arăta lumii ce înseamnă un stat democratic. Puteţi decide dacă facem anticipate şi învingem hidra”, le-a spus Mihai Chirica consilierilor PNL prezenţi la reuniune.
PSD Iaşi susţine, într-un comunicat de presă că, prin neparticiparea la şedinţa de consiliu, filiala trage un semnal de alarmă asupra modului în care este administrat municipiul Iaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.