Reprezentanţii PNL Iaşi anunţă că vor sesiza 35 de organizaţii evreieşti din străinătate în legătură cu demolarea "în stil barbar" a porţii de acces la Cimitirul Evreiesc din oraş, în urma unei decizii a Primăriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şefii PNL Iaşi au spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că vor redacta o scrisoare, în limba engleză, care va trimisă către 35 de organizaţii evreieşti din întreaga lume, în care vor relata "crima" demolării porţii de acces la Cimitirul Evreiesc din oraş.

"Să-şi spună cuvântul aceste organizaţii, probabil vor solicita documente lămuritoare în privinţa demolării porţii. Această nenorocire a stârnit deja reacţii, iar lucrurile nu pot rămâne aşa. Noi construim în Iaşi blocuri pe unde apucăm, apoi ne trezim că nu putem scoate maşinile şi trebuie să dărâmăm ceva. Este inadmisibil. Dacă vrei să dezvolţi civilizat un oraş, trasezi întâi străzi, utilităţile, apoi dai autorizaţii de construire. La noi se întâmplă invers", a spus liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat că poarta Cimitirului Evreiesc a fost demolată "în stil barbar", el precizând că "nici regimul comunist nu şi-a permis să facă aşa ceva în anii '80, când erau demolate biserici".

"Pentru a permite construirea de ansambluri imobiliare, autorităţile nu au cerut în mod intenţionat ca edificiul să fie inclus pe lista monumentelor istorice. Dacă acest cimitir era monument istoric, ar fi beneficiat de protecţie, nu se demola nimic acolo. Primăria a minţit. Nu este nicio mutare a porţii, ci demolare. Şi nu este vorba despre o simplă poartă, pentru că semnificaţiile sunt mult mai profunde", a afirmat Alexandru Muraru, fost director în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului.

Cu câteva zile în urmă, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că lucrările pentru fundaţia noii porţi de acces de la Cimitirul Evreiesc din oraş vor începe în această săptămână, după ce coroana porţii a fost distrusă cu buldozerul, în urma unei decizii a primăriei.

Potrivit lui Chirica, lucrările la fundaţia noii porţi, care va amplasată în imediata vecinătate a cimitirului, se vor termina cel târziu în luna iunie.

Noua poartă va avea structură din beton, iar elementele arhitecturale de valoare care au fost deja demontate vor fi conservate, urmând să fie montate pe noua construcţie.

Reprezentanţii Primăriei ieşene susţin că actuala poartă a Cimitirului Evreiesc este o construcţie care datează din anii '80 şi a fost realizată în urma mai multor mutări succesive ale acesteia din motive edilitare.

"Desele incidente de circulaţie în care a fost implicată această construcţie au dus la deteriorarea semnificativă a acesteia, fapt semnalat municipalităţii şi de Comunitatea Evreilor din Iaşi. Întrucât singura proprietate din zonă a Comunităţii Evreilor o reprezintă Cimitirul Evreiesc şi parcarea aferentă, Comunitatea a fost de acord şi a cerut sprijin municipalităţii ca mutarea să se facă la limita parcării cimitirului. Poarta nu este monument istoric, însă, fiind un simbol al prezenţei Comunităţii Evreieşti în Iaşi, s-a decis construirea unei porţi noi care să păstreze şi să pună în valoare elementele identităţii evreieşti", se arăta într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de către şefii Primăriei ieşene.

Cotidianul israelian Haaretz a publicat, în ediţia de miercuri, un amplu articol referitor la demolarea edificiului de la Iaşi, rabinul Jacob Solomon arătându-se şocat de acţiunea Primăriei din Iaşi.

Autorităţile ieşene au demolat, luni, coroana porţii de acces în Cimitirul Evreiesc din municipiu, decizia fiind virulent criticată, atât de către ieşeni, cât şi de liderii PNL Iaşi. Aceştia consideră că Primăria este "un sat fără câini", iar edilul Mihai Chirica a ajuns "unealta samsarilor imobiliari“.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.