Partidul Naţional Liberal a aderat, joi, la Uniunea Democrată Internaţională, cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume. ”În contextul geopolitic actual, noi, partidele de centru-dreapta, trebuie să fim cât mai unite în apărarea liberalismului şi valorilor noastre democratice peste tot în lume”, a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
Partidul Naţional Liberal este, începând de joi, membru al Uniunii Democrate Internaţionale (International Democracy Union - IDU), cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din lume, cu peste 80 de membri din 60 de ţări, se arată într-un comunicat de presă transmis de formaţiune.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Decizia a fost luată, în unanimitate, la Reuniunea Executivă a Uniunii de la Washington.
”Partidul Naţional Liberal este cel mai vechi partid de centru-dreapta din Europa şi împărtăşim aceleaşi valori de centru-dreapta cu membrii IDU, precum libertatea politică şi individuală, egalitatea de şanse, sprijinirea mediului privat şi respectarea statului de drept. Vom lucra cu celelalte partide membre pentru a promova aceste valori în România şi în regiune. În contextul geopolitic actual, noi, partidele de centru-dreapta, trebuie să fim cât mai unite în apărarea liberalismului şi valorilor noastre democratice peste tot în lume”, a declarat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
La rândul său, europarlamentarul Siegfried Mureşan, care a reprezentat Partidul Naţional Liberal la reuniunea IDU de la Washington, a afirmat că aderarea la Uniunea Democrată Internaţională confirmă că PNL este singurul partid de centru-dreapta din România recunoscut pe plan internaţional.
”Această afiliere va creşte şi mai mult influenţa noastră la nivel internaţional şi va oferi noi oportunităţi de colaborare cu alte partide de centru-dreapta din Europa şi din afara ei”, a arătat Siegfried Mureşan.
Din IDU fac parte principalele partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, printre care Uniunea Creştin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, dar şi Partidul Popular European (cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din Europa). Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada şi Partidul Liberal din Australia sunt, de asemenea, membre ale Uniunii Democrate Internaţionale.
IDU a fost înfiinţată în 1983. Printre membrii săi fondatori se numără Margaret Thatcher (prim-ministrul Marii Britanii între 1979 şi 1990), George Bush Sr (preşedinte al Statelor Unite ale Americii între 1989 şi 1993), Jacques Chirac (preşedinte al Franţei între 1995 şi 2007) şi Helmut Kohl (cancelar al Germaniei între 1982 şi 1998).
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.