Partidul Naţional Liberal a depus astăzi, în procedură parlamentară, un pachet de legi care vizează domeniul fiscal, între care abrogarea TVA Split, deducerea cheltuielilor salariale pentru zilele nelucrătoare de sărbători legale, extinderea facilităţii profitului reinvestit la mijloace de transport noi.
În opinia PNL, TVA Split este o măsură birocratică dovedită a fi lipsită de eficienţă în raport cu scopul declarat al Guvernului, dar şi o frână inutilă pusă mediului de afaceri care îşi desfăşoară activitatea în mod onest.
Plata defalcată a TVA a crescut costurile birocratice ale agenţilor economici de bună-credinţă, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA se conformează la plată (82,35%). După implementarea obligatorie a acestui sistem, de la 1 ianuarie 2018, pentru anumite persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA situaţia nu s-a modificat semnificativ: persoanele impozabile înrolate automat în sistem sunt la fel de puţine – cca. 18.000, din care 12.000 (adică 66%) sunt agenţi economici aflaţi în insolvenţă, mai arată PNL.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liberalii propun şi o lege anti-discriminare în finanţarea ONG-urilor, care să elimine criteriul discriminatoriu introdus prin OUG nr. 25/2018: microîntreprinderile care fac sponsorizări pentru asigurarea finanţării organizaţiilor nonprofit să beneficieze de deducerea sumelor aferente din impozitul pe venit până la nivelul de 20% din impozitul pentru trimestrul în care au fost înregistrate cheltuielile respective, indiferent care este obiectul de activitate al ONG-ului pe care decid să-l ajute. Totodată, se prevede majorarea de la 2% la 3,5% a cotei din impozitul pe veniturile persoanelor fizice care poate fi donată pentru susţinerea entităţilor nonprofit, fără a genera discriminări între acestea.
O altă măsură propusă de PNL este deducerea cheltuielilor salariale din zilele nelucrătoare care au statut de sărbători legale.
”În prezent, sectorul privat este pus în situaţia de a acoperi costurile unor decizii pe care nu le pot influenţa, respectiv instituirea de noi zile libere. Astfel, agenţii economici plătesc salariile angajaţilor pentru aceste zile libere fără ca societatea să obţină producţia aferentă unei zile lucrătoare. Numărul zilelor libere, al sărbătorilor legale, a crescut consistent în ultimii ani (11-15 zile de sărbătoare legală, în funcţie de cultul religios), astfel încât, în România, numărul total al zilelor nelucrătoare însumează mai mult de o jumătate de lună lucrătoare, echivalentul timpului de lucru”, explică liberalii.
PNL propune ca valoarea cheltuielilor salariale prilejuite de zilele libere stabilite prin lege ca zile de sărbătoare legală să fie deduse din contribuţiile şi impozitele reţinute şi plătite de angajatori, astfel încât nici plătitorul de salarii şi nici salariatul să nu fie afectaţi de o decizie etatică subiectivă privind instituirea de noi zile libere, de sărbătoare legală, în cursul anului.
Un alt proiect din acest pachet reglementează extinderea facilităţii profitului reinvestit la mijloace de transport noi. PNL propune ca actuala reglementare privitoare la scutirea impozitării profitului reinvestit să fie aplicată şi în cazul mijloacelor noi de transport. Sectoarele care vor beneficia de această măsură şi care vor contribui la veniturile suplimentare la bugetul de stat sunt: Agricultura – necesitatea mecanizării lucrărilor agricole; Transportul de marfă naţional şi internaţional, ale cărui tendinţe sunt tot mai puternice de relocare; Transportul public de călători, fie realizat de municipalităţi, fie concesionat către operatori privaţi; Creşterea capacităţilor de transport fluvial şi naval, în contextul în care România reprezintă poarta răsăriteană a transportului pe apă; Creşterea capacităţii de transport aerian.
Transparentizarea criteriilor privind codul de plată al TVA este o altă măsură propusă de liberali. În prezent, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în funcţie de care agenţii economici primesc sau li se retrage codul de TVA, este stabilit prin ordin al preşedintelui ANAF, fără a fi publicat în Monitorul Oficial şi fără a fi accesibil contribuabilului. ”Acest lucru dă naştere la abuzuri, erori, decizii arbitrare cu un impact dezastruos asupra afacerii acestuia. PNL propune ca acest proces să devină unul transparent, respectiv ca la reglementarea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal să se realizeze prin normele metodologice la Codul Fiscal, aprobate Hotărâre de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial”, arată PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.