Liviu Pleşoianu, care s-a clasat pe locul al doilea după Viorica Dăncilă la alegerile pentru funcţia de presşedinte al PSD, spune că nu se mai regăseşte în noua linie ideologică a conducerii PSD, dar că în partid sunt mulţi oameni de calitate cu care rezonează. Pleşoianu spune că doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale indiferent dacă este susţinut sau nu de PSD.
Pleşoianu a afirmat, după aflarea rezultatelor congresului, că sala a rezonat cu discursul său şi că el a vrut să transmită mesajul oamenilor simpli de acasă.
“S-a văzut că sala a rezonat cu mesajul meu. Până la urmă, exact cum spuneam dimineaţă când mă întrebaţi cu ce gânduri vin, am venit cu un singur gând, să transmit mesajul oamenilor mulţi, simpli, de acasă şi cred că de aceea a şi rezonat sala, pentru că exact ăsta este lucru pe care îl gândesc şi ei, asta sunt mesajele pe care ar vrea să le audă de la noi, dincolo de calculele care s-au făcut şi mandatele care s-au dat”, a afirmat Pleşoianu.
El recunoaşte că nu se aştepta să obţinuă numărul de voturi pe care l-a avut.
“Eram mulţumit de orice fel de rezultat. Sigur că e un număr nesperat de mare de voturi, sincer nu mă aşteptam la numărul acesta mare de voturi. Sunt mulţumit că am putut să exprim ceea ce cred şi ceea ce simt, că mi-am pastrat discursul pe care l-am avut şi acum un an şi acum doi ani şi acum trei ani”, a precizat Pleşoianu.
El a mai spus că se regăseşte în PSD, dar nu şi în noua linie ideologică a conducerii partidului.
“Da, mă regăsesc în actualul PSD pentru că sunt foarte mulţi oameni de calitate, inclusiv în sală astăzi au fost foarte mulţi oameni de calitate cu care şi eu am rezonat şi ei la rândul lor au rezonat cu mine. Nu mai mă regăsesc în noua linie ideologică a conducerii Partidului Social Democrat care iată acum chiar a devenit conducerea PSD”, a menţionat Pleşoianu.
El a precizat că îşi menţine părerea despre Viorica Dăncilă.
“Îmi menţin părerea despre doamna Dăncilă şi tot ce sper este să nu ajung acum să văd că există şi doamna Dăncilă 3. Doamna Dăncilă 2 există faţă de doamna Dăncilă 1. Să vedem”, a explicat candidatul la preşedinţia PSD.
Întrebat dacă nu va fi susţinut de PSD pentru alegerile prezidenţiale va pleca din partid, Pleşoianu a răspuns: “Poate voi fi susţinut, dacă nu voi fi susţinut voi anunţa la momentul respectiv ce voi face mai departe Am spus că voi candida şi voi candida, într-un fel sau altul”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.