Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a scris, marţi, pe Facebook, că este inadmisibil ca liderii partidului să negocieze chestiuni importante cu UDMR fără să ceară în prealabil opinia grupului parlamentar social-democrat. Pleşoianu susţine că va face ”zile negre” conducerii PSD, chiar dacă va vota pentru moţiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu.
”Votez mâine moţiunea numai pentru că eu am convingerea de nezdruncinat că Ponta şi Grindeanu sunt doar rotiţe ale Sistemului. Dar, începând de mâine şi cât voi mai fi în acest partid, conducerea actuală a PSD va avea zile negre cu mine! Cum să nu consulţi parlamentarii partidului înainte să te apuci să negociezi aşa ceva cu UDMR??? Este Inadmisibil! Punct. Nu mai merge aşa...”, a scris Liviu Pleşoianu.
Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a anulat, marţi dimineaţa, pentru a doua oară, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deputaţii din cele trei comisii au aşteptat aproape o oră începerea şedinţei în care trebuia să dea raport propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede scăderea pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie.
„Cele trei solicitări din partea comisiilor au rămas fără obiect, nu au mai fost discutate în Biroul Permanent. Comisiile şi-au anulat solicitările de a lucra în paralel cu plenul”, a spus secretarul Camerei Deputaţilor, Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent.
Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a amânat luni seara, după 40 de minute în care deputaţii au aşteptat să înceapă lucrările, pentru a da un raport propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, după discuţiile cu UDMR, că social-democraţii nu ”vând” Transilvania, iar în privinţa adoptării chiar astăzi în comisii a legii prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, el a spus că sunt şi alte minorităţi, precum turcii şi tătarii, care au zile instituite prin lege. Liderul PSD a admis că se negociază cu UDMR proporţia de populaţie într-o comunitate de la care minorităţile pot folosi limba maternă în administraţie. Dragnea a spus că şi fără voturile parlamentarilor UDMR, social-democraţii au "o majoritate confortabilă” pentru a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.