Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, miercuri, că întâlnirea pe care premierul Sorin Grindeanu ar fi trebuit să o aibă în cursul acestei zile cu Raed Arafat pe tema privind achiziţia ambulanţelor se amână pentru săptămâna viitoare, în condiţiile în care cursa cu care secretarul de stat trebuia să se întoarcă de la Washington are „o întârziere considerabilă”.
„Acea întâlnire se amână, nu va mai avea loc în cursul zilei de astăzi ( miercuri - n.r.). Domnul secretar de stat Raed Arafat venea direct de la Washington. Din păcate, cursa domniei sale a avut o întârziere considerabilă şi va ajunge destul de târziu în această seară”, a afirmat Alina Petrescu.
Premierul Sorin Grindeanu ar fi trebuit să se întâlnească miercuri, de la ora 15, cu miniştrii Sănătăţii şi Internelor, Florian Bodog, respectiv Carmen Dan şi cu secretarul de stat Raed Arafat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Voi merge împreună cu domnul Florian Bodog şi doamna Carmen Dan la această întâlnire în patru, cu domnul Raed Arafat sau poate că e nevoie să fie mai mulţi. Eu vă spun fără a intra în detalii. Am avut întâlniri în perioada trecută şi cu doamna ministru şi cu domnul ministru Bodog şi cu domnul Arafat. Pe mine şi pe noi ar trebui să ne intereseze în primul rând nu cine şi ce organizează, cât să existe aceste ambulanţe cât mai rapid şi oamenii să beneficieze de ele. Sunt lucruri care vin din trecut şi pe care trebuie să le rezolvăm. De exemplu, eu mă aştept la soluţii din partea celor cu care mă voi întâlni mâine (miercuri, n.r.) în primul rând legate de finanţare. Pentru că în momentul ăsta pe buget nu există finanţare pentru achiziţia acestor ambulanţe", a declarat Sorin Grindeanu.
Florian Bodog a susţinut că ministerul are capacitatea de a face aceste achiziţii şi speră ca la finalul acestui an să sosească primele ambulanţe cumpărate de MS, punctând că nu mai vrea să audă la televizor că mor pacienţi pentru că nu sunt ambulanţe. El a invocat punctul de vedere al ANAF, care preciza că protocolul încheiat între Ministerul Sănătăţii şi IGSU este lovit de nulitate pentru că este încheiat în baza unei legi care nu mai există, legea achiziţiilor publice fiind schimbată în anul 2016, spunând că din acest motiv a fost întocmit un nou protocol cu Ministerul de Interne, pe care este pregătit să îl semneze, dacă şi oficialii din acest minister sunt de acord, pentru reluarea procedurii.
La rândul lui, Raed Arafat a susţinut că sistemul de urgenţă este într-o situaţie fără precedent şi că singura soluţie este ca procedura de achiziţie să fie continuată de IGSU. "Vă aduc în vedere, în modul cel mai serios, că suntem cu mult mai aproape decât vă puteţi imagina de ziua în care populaţia, pe bună dreptate, va reproşa vehement decesul unui pacient la care fie echipajul de urgenţă nu a mai ajuns în timp util din cauza defectării ambulanţei, fie echipamentele medicale nu au funcţionat", l-a avertizat Arafat pe Bodog.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.