Votarea în Parlament a iniţiativei Fără penali în funcţii publice şi organizarea unui referendum pentru schimbarea Constituţiei, în primele trei luni de la încheierea pandemiei, eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari, reducerea numărului de senatori şi deputaţi la 300, cât şi alegerea edililor în două tururi, înfiinţarea DNA al pădurilor şi zero taxe pe salariul minim se numără printre măsurile cu care USR-PLUS va intra în negocierile cu PNL, PMP şi UDMR, în vederea formării unei majorităţi care să poată duce la o coaliţie de guvernare. Alianţa mai propune „Să nu mori cu dreptatea în mână: Vindecarea justiţiei prin corectarea legilor sale, desfiinţarea Secţiei Speciale, repornirea activităţii DNA. Mai mult, justiţie funcţională pentru cetăţeni prin măsuri clare care vor face ca aceştia să primească soluţii rapide şi echitabile pentru dosarele lor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Documentul cu propunerile USR-PLUS poate fi accesat AICI.
 
Principalele măsuri cu care Alianţa va intra la negocieri, în vederea formării unei coaliţii de guvernare sunt:
 
„- Fără penali în funcţii publice. Interzicerea ocupării de funcţii publice alese pentru persoanele condamnate penal care nu s-au reabilitat. Votarea textului susţinut de 1 milion de cetăţeni în Parlament, cu voturile coaliţiei de guvernare. Organizarea referendumului de schimbare a Constituţiei în primele trei luni după încetarea epidemiei COVID-19
 
- Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari, precum şi calcularea tuturor pensiilor după acelaşi sistem. Egalitatea românilor în faţa pensiei înseamnă la contribuţie egală, pensie egală. Eliminarea avantajelor duble: cumulare pensii speciale, pensii speciale şi vârste reduse de pensionare - creşterea vârstelor reduse de pensionare pentru cei care beneficiază de pensii speciale/de serviciu şi creşterea vechimii minime pentru primirea pensiei speciale/de serviciu.
 
- Să nu mori cu dreptatea în mână. Vindecarea justiţiei prin corectarea legilor sale, desfiinţarea Secţiei Speciale, repornirea activităţii DNA. Mai mult, justiţie funcţională pentru cetăţeni prin măsuri clare care vor face ca aceştia să primească soluţii rapide şi echitabile pentru dosarele lor.
 
- Schimbarea modului în care sunt ocupate funcţiile publice prin: limitarea numărului de parlamentari la 300, alegerea primarilor în două tururi, creşterea reprezentării românilor din diaspora, vot prin corespondenţă şi vot electronic, liste deschise de candidaţi.
 
- Publicarea online şi accesul cetăţenilor la toate cheltuielile publice, la toate contractele de achiziţii publice şi la toate informaţiile relevante privind instituţiile statului, de la Guvern până la primării.
 
- O administraţie în slujba cetăţeanului: Primării mai puţine şi mai eficiente, fără mii de agenţii, o Românie fără Impostură, faFără Baroni Locali
 
- Crearea infrastructurii necesare pentru ca cetăţenii să nu mai plimbe hârtii între instituţii, ci informaţiile să circule electronic, sigur, rapid şi uşor de urmărit. Construirea „autostrăzilor digitale” între instituţiile statului care au baze de date, astfel încât acestea să comunice eficient între ele.
 
- Fondul de finanţare pentru o  infrastructură sanitară modernă. Îmbunătăţirea stării de sănătate a românilor prin măsuri precum: medici de familie în toate comunele şi asistenţi medicali în toate satele din ţară până în 2024, dublarea performanţei programelor naţionale de prevenţie, recompensarea persoanelor care duc un stil de viaţă sănătos şi introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli.
 
- Încurajarea concurenţei în sistemul de sănătate astfel încât toti românii să aibă dreptul de a alege în ceea ce priveşte serviciile şi asigurările de sănătate şi să beneficieze de sprijinul financiar al statului prin care să poată face efectiv această alegere.
 
- Garantarea accesului românilor, în regim 100% compensat, la medicamentele esenţiale de pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
 
- Creşterea calităţii actului medical şi a siguranţei pacientului prin măsuri care asigură profesionalizarea continuă. Crearea primului Program Naţional de Îmbunătăţire a Calităţii Actului Medical prin care vor fi recompensate educaţional şi financiar echipele medicale care îşi îmbunătăţesc rezultatele, precum şi spitalele care implementează proiecte concrete de creştere a siguranţei actului medical  şi a experienţei pacientului
 
- Constituirea unui Fond Naţional de Inovaţie în Sănătate prin care să fie stimulată dezvoltarea de soluţii digitalizate şi de telemedicină prin care să debirocratizăm practica medicală şi să apropiem medicul de pacient.
 
- Depolitizarea învăţământului preuniversitar românesc şi aşezarea copilului în centrul sistemului. Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi  transformarea directorilor de şcoli în manageri  performanţi, aleşi prin concurs.

- Să poţi alege şcoala la care merge copilul tău, din mai multe opţiuni bune. Deciziile în şcolile publice să fie luate nu de minister şi primărie, ci de consiliul de administraţie al şcolii. Regândirea materiilor şi stabilirea unui curriculum naţional simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de şcoală. Un proces mai uşor de înfiinţare şi funcţionare a grădiniţelor, şcolilor şi liceelor private. Şcoala de la 8 la 5, masă caldă şi şcoală după şcoală.

- Organizarea şi dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educaţie Online, care să ofere şcolilor sprijin în desfăşurarea orelor online; de la conectarea la internet de mare viteză şi achiziţia de echipamente până la formarea de competenţe digitale pentru cadrele didactice.

- Dezvoltarea României prin investiţii în industrii strategice la nivel european şi în avantaje competitive la nivel local: tehnologie verde, digital, eco turism, industrii creative.
 
- Creşterea competitivităţii şi a performanţei economice a fermierilor mici şi mijlocii prin acces la: knowhow, forme asociative şi centre de colectare cu servicii integrate („food hubs”) şi la canale de vânzare variate.
 
- Facilitarea accesului la informaţii şi la finanţare pentru antreprenori, oportunităţi în funcţie de stadiul afacerii şi diversificarea surselor de finanţare.
 
- Revigorarea Institutului Ana Aslan şi crearea unei reţele naţionale la standarde europene pentru asistenţă medicală geriatrică, cercetare şi gerontologie socială, îngrijire geriatrică şi paliativă.
 
- Demararea proiectului strategic de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră şi folosirea veniturilor obţinute pentru a investi prin fondurile
de pensii administrate privat, în beneficiul românilor (pensia privată obligatorie).
 
- Facilitarea reîntoarcerii în ţară a românilor care îşi doresc să revină. Programe de asistenţă clar ţintite pentru informare, întoarcere, acomodare şi încurajarea antreprenoriatului în ţară.
 
- Reducere impozitării muncii prin scutirea de taxe şi impozite a 2.230 de lei din salariul brut (echivalentul salariului minim pe economie). Aplicarea taxelor şi impozitelor să se facă doar pe suma care depăşeşte salariul minim pe economie.
 
- O nouă abordare în implementarea marilor proiecte de infrastructură cu: finanţare adecvată, un calcul realist al costurilor, restructurarea companiei
naţionale de autostrăzi, angajarea de profesionişti şi stabilirea unor priorităţi clare.
 
- Reducerea cantităţilor de ambalaje care în loc să fie reciclate ajung să polueze mediul, prin introducerea unui  sistem naţional de returnare voluntară a ambalajelor: lăsăm garanţie, ducem ambalajele înapoi şi recuperăm garanţia. Un parteneriat real şi reciproc avantajos între stat şi cetăţeni.
 
- Creşterea treptată a capacităţii de împădurire prin atragerea de fonduri europene, fonduri private şi alocări bugetare. Atingerea unui ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafaţa terestră a României, până în 2050. Înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, instituţie autonomă, organizată pe modelul  DNA şi DIICOT.

- Creşterea numărului de copii din medii sărace care merg la grădiniţă, prin dezvoltarea şi extinderea programului „Fiecare Copil în Grădiniţă”. Reducerea abandonului şcolar prin extinderea programului „Şcoală pentru Toţi”, de la 500 la 1.200 şcoli vulnerabile.

- Implementarea de proiecte şi programe finanţate cu fonduri europene, care să asigure accesul tuturor românilor la energie. 

- Asigurarea accesului tuturor românilor la internet de mare viteză şi alfabetizare digitală, nevoi devenite esenţiale în orice aspect al vieţii, inclusiv sănătate, educaţie şi muncă.

- Program de recuperare a clădirilor de locuit cu valoare culturală din mediul rural prin acordarea unor granturi nerambursabile de 25.000 euro, ne propunem ca în primul an de implementare să asigurăm restaurarea de calitate a până la 300 de locuinţe aflate în mediul rural.

- Democraţie şi presă liberă în Republica Moldova”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.