Deputatul AUR Dan Tanasă susţine că demiterea şefului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Ionuţ Lupu, după doar două luni de mandat, din cauză că ar fi blocat banii pentru fermieri nu este altceva decât o mascaradă făcută de ministrul PSD al Agriculturii Florin Barbu, „nimeni altul decât marioneta lui Paul Stănescu, doar pentru a ascunde adevăratul motiv”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al AUR, „în realitate, pesediştii sunt deranjaţi că şeful APIA a semnalat tunul de cinci milioane de euro pe care firmele apropiate baronului Paul Stănescu urmau să îl dea statului român, prin subvenţiile cerute pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Procedura, ilegală de altfel, se află în stadiul de verificare la APIA”.

AUR cere de urgenţă demiterea ministrului Agriculturii, care nu este altceva decât o păpuşă uşor manevrabilă, pusă în funcţie de baronul Paul Stănescu, pentru a-i servi propriilor interese.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Solicităm repunerea lui Ionuţ Lupu la şefia APIA şi continuarea verificărilor legate de subvenţiile pe care familia Stănescu ar trebui să le primească de la APIA. Nici cel mai credul naiv de pe această lume nu îşi poate imagina că în două luni de când a fost pus în funcţie, şeful APIA ar fi reuşit să blocheze banii pentru fermieri, în condiţiile în care lucrurile trebuiau să fie foarte clar stabilite de fostul şef al APIA, Adrian Pintea, care acum este mâna dreaptă a ministrului Agriculturii. Prin această mişcare, cel mai probabil PSD nu urmăreşte decât să îl aducă înapoi pe Adrian Pintea la şefia APIA pentru a controla subvenţiile de milioane de euro pe care familia Stănescu a pus ochii, pentru a avea un servitor credincios în fruntea acestei instituţii”, mai spune sursa citată.

Dan Tanasă mai precizează că „nici pe cei din PSD, nici pe cei din conducerea Ministerului Agriculturii nu îi interesează de fermierii români”.

„Singura lor grijă este cea privind afacerile pe care le au în acest domeniu crucial pentru economia naţională”, conchide deputatul AUR. 

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a semnat, marţi, ordinul de demitere a şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuţ Lupu, anunţă G4Media, citând surse guvernamentale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.