Parlamentul va avea reguli mai stricte pentru vizitatori şi jurnalişti, urmare a protestului de miercuri, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tăriceanu s-a arătat foarte deranjat de ceea ce s-a întâmplat miercuri în Parlament, spunând că sunt funcţionari care probabil nu şi-au făcut treaba.

Preşedintele Senatului a precizat că vor fi reguli stricte atât pentru vizitatori, cât şi pentru jurnalişti, astfel încât cameramanii să nu mai poată să se apropie de parlamentari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a spus că au fost mandatate secretariatele generale ale celor două Camere ca, împreună cu comisiile juridice, să propună măsuri.

“Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament ne demonstrează că se încearcă de către USR şi poate PNL, într-o măsură variabilă sau mai mică, să se transforme Parlamentul într-un soi de Piaţa Matache. Cred că unul dintre membrii Parlamentului a venit şi v-a anunţat că se încearcă transformarea în unitate militară. Ei bine, vreau să vă spun că elementul de referinţă pe care unul dintre colegii noştri, domnul deputat Ciolacu, l-a propus pentru a se avea în vedere elaborarea propunerilor de modificare a regulamentului şi a regulilor pe care le aplicăm în Parlament este ceea ce se întâmplă la Parlamentul European. Nici mai mult, nici mai puţin. Dacă la Parlamentul European nu sunt reguli civilizate, nu există posibilitate de manifestare democratică pentru parlamentari, atunci nu ştiu ce să mai zic. Noi intenţionăm decât să revenim la normalitate şi să nu lăsăm în Parlament să degenereze în violenţe fizice, în agresiuni, aşa cum mi s-a întâmplat mie ieri din partea celor de la USR, a manifestanţilor care au fost aduşi şi chiar şi a celor care probabil unii dintre ei sunt astăzi cu camerele de luat vederi aici”, a explicat liderul ALDE.
 
El susţine că protestul de ieri din Parlament a fost ca la rugby şi afirmă că de 26 de ani de când este în Parlament nu a văzut aşa ceva.
 
“Ceea ce s-a întâmplat a fost un fel de maul, ca la rugby, în care erau de-a valma diferite persoane. Sunt de 26 de ani în Parlament şi ceea ce mi s-a întâmplat ieri nu mi s-a întâmplat niciodată de când sunt în Parlament”, a mai spus acesta.
 
În momentul în care unul dintre jurnalişti a vrut să îi adreseze o întrebare, Tăriceanu a spus: “Vă rog să mă lăsaţi să vorbesc. Dacă vă comportaţi aşa, bănuiesc că sunteţi una din persoanele care ieri erau la fel de amabile şi civilizate, în ghilimele”.
 
Tăriceanu a mai declarat că vrea să modifice regulamentul din Parlament după modelul Parlamentului European şi susţine că nu trebuie să aibă loc manifestaţii de nicio natură în această instituţie.
 
“Pe baza propunerilor pe care le vom primi, aşa cum v-am spus, şi în baza bunelor practici de la Parlamentul European sau alte Parlamente democratice, le vom stabili şi în Parlamentul României. Parlamentul nu trebuie confundat, nu se fac manifestaţii publice nici paşnice, nici nepaşnice. Ieri am văzut că practica instaurată încet-încet de un an şi jumătate de USR se extinde. Am avut parte de tot felul de noutăţi de tip PRM. Vă aduceţi aminte, după plecarea PRM-ului, în Parlament se instalase o atmosferă cât de cât civilizată. Acum, locul PRM a fost luat de partidul USR. Colegii mei nu suntem de acord cu asemenea gest de manifestări”, a mai spus Tăriceanu.
 
Preşedinele Senatului a spus că vor exista reguli mai stricte şi pentru cameramani, deoarece aceştia nu mai trebuie să îi îmbrâncească pe politicieni pentru a-i forţa să dea declaraţii.
 
“În final o să trebuiască să existe şi anumite reguli în ceea ce vă priveşte, adică camerele pot să stea acolo, nu cred că trebuie să vină toţi cameramanii cu camerele peste noi, să ne îmbrânească, să ne forţeze să dăm declaraţii”, a continuat acesta.

Câţiva protestatari Rezist s-au aflat miercuri pe holul de la plenul reunit al Parlamentului în timpul discursului premierului Viorica Dăncilă şi au strigat ”Justiţie, nu corupţie!”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta”, ei aşezându-se pe jos, pentru a nu fi evacuaţi de către agenţii de pază. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă au ieşit din sala plenului reunit protejaţi de agenţii de pază, care au făcut un cordon pentru ca protestatarii să nu ajungă în preajma celor doi. Dragnea nu a vrut să discute nici cu jurnaliştii. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că protestul reprezintă o manifestaţie fascistă, afirmând că "aşa a început fascismul şi totalitarismul în Europa".
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.