Şedinţa de plen comun a Parlamentului în care vor fi numiţi noi membri ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, Băncii Naţionale a României şi Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost reprogramată pentru data de 30 septembrie, la ora 15.00. Iniţial, şedinţa trebuia să aibă loc pe 23 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Şedinţa de plen comun, stabilită pentru luni, 23 septembrie, a fost reprogramată pentru luni, 30 septembrie, ora 15.00, a decis conducerea Parlamentului, joi.  
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca urmare, calendarul pentru numirile la ASF, BNR şi CNA s-a modificat astfel:  depunerea candidaturilor la secretariatele generale ale celor două Camere – până luni, 30 septembrie, ora 12.00 iar audierea candidaţilor în comisiile de specialitate  - până la începutul şedinţei de plen comun de la ora 15.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.