Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de marţi, rezoluţia Parlamentului României privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucraina, Georgiei şi Balcanilor de Vest.
Prin această rezoluţie iniţiată de către senatorul PSD Titus Corlăţean, Parlamentul îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei. Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina, ţinând cont de „eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor” CE, precum şi de angajamentul Uniunii pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.
Legislativul face apel la continuarea sprijinului european pentru avansarea parcursului european al Georgiei, inclusiv prin acordarea statutului de stat candidat la aderare, „ţinând cont de orientarea clar pro-europeană a cetăţenilor acestui stat”. Astfel, Parlamentul român încurajează continuarea eforturilor Georgiei în vederea implementării recomandărilor Comisiei Europene.
În rezoluţie este subliniată şi necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică, precum şi în vederea „dezvoltării tuturor dimensiunilor conectivităţii statelor din regiune” cu UE.
„Parlamentul îşi reafirmă sprijinul pentru avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest pe baza meritelor candidaţilor în îndeplinirea angajamentelor asumate, a ataşamentului faţă de valorile europene şi a unei opţiuni strategice pro-europene clare”, conform documentului.
De asemenea, Parlamentul îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin Legislativelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare. Documentul adoptat de către Parlamentului României invocă dreptul oricărui stat suveran de a decide cu privire la politica sa externă şi la aranjamentele de securitate corespunzătoare intereselor naţionale.
Pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să deschidă negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova, Ucraina, având în vedere rezultatele obţinute de cele două ţări, după ce Chişinăul şi Kievul vor adopta unele reforme esenţiale, a anunţat atunci preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
CE a mai recomandat începerea negocierilor de aderare la UE şi pentru Bosnia-Herţegovina. În ceea ce priveşte Georgia, executivul european este de părere că poate primi statutul de ţară candidată la aderare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.