Parlamentul a încuviinţat joi, cu 404 voturi favorabile, decretul de prelungire a stării de urgenţă semnat cu o zi în urmă de preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, la finalul votului desfăşurat online, că din totalul de 465 de deputaţi şi senatori şi-au exprimat votul 439.

Astfel, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României au fost 404 voturi, în timp ce 29 de parlamentari au votat "împotrivă”, fiind înregistrate cinci abţineri şi o opţiune "Nu votez".

Ca urmare, hotărârea a fost adoptată.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Parlamentarii votează prin sistemul de vot electronic la distanţă, numele de utilizator şi parola fiind securizate şi comunicate individual fiecărui parlamentar prin SMS.

Fiecare parlamentar îşi poate exprima opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: ”DA”, ”NU”, ”AB” (abţinere) şi ”NU VOTEZ”. În cazul în care parlamentarul nu apasă niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv.

Sistemul de vot a fost folosit şi în 19 martie, când Parlamentul a încuviinţat, în unanimitate, primul decret emis de preşedintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă. 

Comisiile de specialitate din Parlament, reunite miercuri, au propus plenului încuviinţarea decretului de prelungire a stării de urgenţă emis de preşedintele Klaus Iohannis, cerând însă ca Guvernul să prezinte periodic un raport privind măsurile pentru combaterea epidemiei de Covid 19 şi motivele care le-au determinat. 

”Se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin  Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să primească votul plenului.

Se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin  Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să primească votul plenului.

Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se dispune numai prin acte normative cu putere de lege, iar durata restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate depăşi durata stării de urgenţă.

Parlamentul are următoarele solicitări:

- Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat.

-  În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgenţă pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi măsurile cu caracter economic şi social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor şi efectele produse, precum şi conformitatea acestora cu exigenţele dispoziţiilor art. 53 şi art. 93 din Constituţia României, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

- În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituţia României.

Preşedintele Klaus Iohannis  a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, precizând că pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor, cum cer ”cu inconştienţă” unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor.

Starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.
 
În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.
 
În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.
 
În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, Preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia. 
PSD, care iniţial a avertizat că nu va aviza decretul, a anunţat miercuri că va vota pentru prelungirea stării de urgenţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.