Premierul desemnat, Ludovic Orban, susţine că este ”încrezător” că Guvernul va fi votat, pentru că, altfel, Viorica Dăncilă ar rămâne ”la putere”. Orban a declarat că întâlnirea cu reprezentanţii PMP a fost una pozitivă, fiind discutate teme importante care trebuie rezolvate de viitoarea guvernare şi o dorinţă de colaborare în continuare. El a spus că PMP are disponibilitatea de a "participa cu specialişti la rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă România", iar nivelul de implicare va fi stabilit la întâlnirile următoare. "Nu avem divergenţe majore, sunt convins că ne vom înţelege şi că parlamentarii PMP vor susţine Guvernul", a mai spus Orban. La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, după întâlnirea cu Orban, că a găsit ”multă deschidere” faţă de subiectele care sunt de interes pentru formaţiunea pe care o conduce. Pe de altă parte, Orban a afirmat că sunt deja 15 parlamentari - independenţi, de la ALDE şi din grupul minorităţilor naţionale - care nu au votat moţiunea de cenzură, dar care au anunţat că vor susţine Guvernul. "Suntem într-un câştig evident, după părerea mea orice încercare disperată a PSD de a menţine cu forţa la Palatul Victoria şi la butoanele ministerelor disperaţi care nu mai au nicio legitimitate să exercite puterea în România va fi zădărnicită", susţine el. Miercuri seară, Orban a precizat că respectă decizia USR de a nu participa la guvernare, dar contează pe susţinerea formaţiunii în Parlament. "(...) sunt încrezător în faptul că vor contribui, partenerii noştri din opoziţie, la înlocuirea cât mai rapidă a muribundului Guvern Dăncilă, care în fiecare zi comite fapte din ce în ce mai grave, care după părerea mea reclamă atenţia DNA", afirmă Orban.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premierul desemnat, Ludovic Orban, afirmă că sunt deja 15 parlamentari - independenţi, de la ALDE şi din grupul minorităţilor naţionale - care nu au votat moţiunea de cenzură, dar care au anunţat că vor susţine Guvernul. "Suntem într-un câştig evident, după părerea mea orice încercare disperată a PSD de a menţine cu forţa la Palatul Victoria şi la butoanele ministerelor disperaţi care nu mai au nicio legitimitate să exercite puterea în România va fi zădărnicită", susţine el.
Întrebat, miercuri seară, despre "planul PSD" de a tergiversa numirea lui ca premier, Orban a spus: "Eu sunt foarte optimist şi încrezător, sunt convins că ne-am testat colaborarea cu partenerii în succesul moţiunii de cenzură (...) Pot să vă spun de acuma că numărul parlamentarilor care susţin Guvernul a crescut semnificativ faţă de cele 238 de voturi care au fost înregistrate".
Orban a mai spus că sunt deja 15 parlamentari care nu au votat moţiunea de cenzură, dar şi-au exprimat dorinţa de a susţine Guvernul, fiind vorba de independenţi, de la ALDE, de la minorităţi.
"Suntem într-un câştig evident, după părerea mea orice încercare disperată a PSD de a menţine cu forţa la Palatul Victoria şi la butoanele ministerelor disperaţi care nu mai au nicio legitimitate să exercite puterea în România va fi zădărnicită şi am încredere că toate forţele de opoziţie vor înţelege că orice zi în care este menţinut la Palatul Victoria acest premier şi orice zi în care rămân la butoane miniştri habarnişti şi certaţi cu legea şi cu bunul simţ este o zi care face rău României", a declarat el.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că întâlnirea cu reprezentanţii PMP a fost una pozitivă, fiind discutate teme importante care trebuie rezolvate de viitoarea guvernare şi o dorinţă de colaborare în continuare. El a spus că PMP are disponibilitatea de a "participa cu specialişti la rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă România", iar nivelul de implicare va fi stabilit la întâlnirile următoare. "Nu avem divergenţe majore, sunt convins că ne vom înţelege şi că parlamentarii PMP vor susţine Guvernul", a mai spus Orban.
"Am constatat că nu avem divergenţe majore, de altfel PNL împreună cu PMP colaborează în opoziţie de aproape trei ani de zile, am susţinut împreună foarte multe demersuri comune şi ne-am înţeles în cele mai multe privinţe. Şi discuţia de astăzi a fost o discuţie pozitivă în care am stabilit teme importante care trebuie rezolvate de viitoarea guvernare şi o dorinţă de colaborare în continuare", a declarat Ludovic Orban miercuri seară, după întâlnirea cu delegaţia PMP.
El a spus că s-a discutat şi despre participarea PMP la guvernare, dar nu s-a luat o decizie.
Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că a găsit ”multă deschidere” faţă de subiectele care sunt de interes pentru formaţiunea pe care o conduce.
Liderul PMP, Eugen Tomac, a precizat, miercuri, după întâlnirea cu Ludovic Orban, că discuţia a fost bună, fiind ambele partide de dreapta, membre PPE.
”Mă bucur că am găsit multă deschidere din partea premierului desemnat pe marginea subiecteor care sunt de interes pentru PMP, cum este cel legat de Republica Moldova. Sunt convins că vom ajunge la un punct de vedere care să exprime în totaltate preocuparea noastră constantă faţă de acest subiect”, a declarat Tomac.
Liderul PMP a afirmat că a agreat cu Orban să se insiste ca legea privind alegerea primarilor în două tururi să fie adusă în Parlament şi votată.
”Mă bucur că există această de deschidere din partea PNL”, a mai spus Tomac.
Anterior, Tomac a declarat că trebuie găsit un consens cât mai rapid între toate partidele care au votat moţiunea de cenzură şi căderea Guvernului Dăncilă pentru a fi învestit un nou Guvern cât mai rapid.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, înaintea intrării la negocieri cu reprezentanţii PMP că este încrezător.
”Sunt încrezător că partenerii vor susţine Guvernul pentru că, altfel, rămâne la putere Viorica Dăncilă”, a declarat Orban.
Acesta afirmă că a colaborat cu mulţi dintre reprezentanţii partidelor care au votat moţiunea, încă de la debutul legislaturii.
”Cu ceilalţi, colaborăm pe o bucată de timp, timp în care am văzut cine suntem şi ce putem”, a mai spus Orban care a adăugat că PNL îşi asumă răspunderea.
”Am anunţat acest lucru încă de la debutul procedurilor şi negocierilor pentru moţiunea de cenzură, am făcut ceea ce am spus, există un premier desemnat de preşedintele României şi sincer nu vreau să văd nicio piedică peste care să nu putem trece”, a mai spus Orban.
Acesta a refuzat să ofere detalii despre portofolii şi miniştrii, precizând că este prematur.
”Este prematură orice întrebare legată de prezenţa în guvern. Noi acum ne aşezăm la masa discuţiilor la masa oficială. (...) Suntem deschişi la un dialog, la găsirea celor mai bune soluţii, pentru ca România să aibă un guvern eficient, care să aibă majoritate parlamentară şi care să facă ceva eficient pentru România. De asemenea, pentru a elibera cât mai rapid sediul Guvernului, sediile ministerelor de cei care se află la butoane, de cei care au fost demişi prin moţiune de cenzură şi care dau ţeapă după ţeapă şi care crează probleme grave pentru viitorul guvern”, a mai spus Orban.
Orban a mai spus că vor fi două runde de negocieri.
”Sunt optimist”, a conchis Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi nominalizarea liderului PNL Ludovic Orban pentru postul de premier, precizând că guvernul va avea un mandat scurt.
Ludovic Orban, prezent alături de preşedinte la declaraţia de presă, a dat asigurări că va pune toată experienţa, toată energia în slujba interesului public.
Orban trebuie să prezinte în 10 zile lista Guvernului pentru a obţine votul de învestitură al Parlamentului
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.