Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că îşi doreşte un calendar cât mai rapid pentru învestirea Guvernului Cîţu, în cadrul căruia audierile să aibă loc marţi şi miercuri, iar votul să fie joi sau luni.
"Propunerea pe care am validat-o în Biroul Executiv şi care va fi susţinută de reprezentanţii PNL în Birourile Permanente ale Camerelor este aceea de a a avea un calendar cât mai rapid, audierile să aibă loc marţi şi miercuri şi votul de învestitură fie joi, fie cel târziu luni”, a declarat Ludovic Orban, luni, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă parlamentarii PNL vor vota Guvernul Cîţu, preşedintele liberal a răspuns: "Parlamentarii PNL vor face ceea ce este mai bine pentru ţară, vor acţiona în cadrul constituţional şi alături de noi sunt implicaţi în încercarea de a forma o majoritate parlamentară. Parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi cred că acest lucru este normal pentru toţi parlamentarii indiferent din ce formaţiune politică fac parte”.
El a mai spus că PNL va discuta cu formaţiunile politice şi grupurile parlamentare, cu excepţia PSD, pentru a încerca să formeze o majoritate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.