Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, susţine că, în cazul în care Curtea Constituţională a României (CCR) va decide că revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului a fost neconstituţională, trebuie să se ţină cont de această hotărâre, precizând că se va întâmpla acest lucru, chiar dacă CCR e condusă de Valer Dorneanu care “a dat atâtea decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia”.
Orban a declarat marţi, că va fi formulat un răspuns de către comisiile juridice în legătură cu solicitarea Renatei Weber, care a atacat în contencios-administrativ decizia de revocare din funcţia de Avocat al Poporului.
“Comisiile Juridice sunt cele care au formulat raportul, adică analiza motivelor pentru care a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului Renate Weber. Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns, ei sunt specialişti şi pot să furnizeze toate argumentele de natură juridică faţă de solicitarea formulată de doamna Weber”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Întrebat dacă Senatul şi Camera Deputaţilor vor fi reprezentate în instanţă aşa cum cere citaţia primită, Orban a răspuns: “Cu siguranţă, de aia am solicitat formularea unui punct de vedere”.
El a menţionat că revocarea Avocatului Poporului a ţinut cont de încălcări ale Constituţiei realizate de Renate Weber
“Noi am avut argumente foarte solide, încălcări ale Constituţiei şi a legislaţiei ţării făcute de Avocatul Poporului, în baza acestor argumente am decis revocarea din funcţie a doamnei Renate Weber. Renate Weber a acţionat ca un avocat al PSD şi a pus în pericol sănătatea românilor”, a precizat Orban.
El a fost întrebat ce va face coaliţia în cazul în care CCR va decide că revocarea Renatei Weber este una neconstituţională.
“Cu siguranţă, va trebui să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale chiar dacă e o Curte Constituţională condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia. Depinde ce hotărăşte CCR, nu pot să anticipez”, a precizat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.