Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că prezentarea Guvernului liberal va fi făcută după parcurgerea paşilor constituţionali şi că aşteaptă decizia lui Klaus Iohannis pentru desemnarea candidatului la funcţia de premier. ”Şansa ca viitorul Guvern să fie învestit este mai mare decât şansele pe care le-a avut moţiunea de cenzură”, a spus Orban.
“Guvernul Partidului Naţional Liberal va fi prezentat public, după decurgerea paşilor constituţionali. În primul rând, aşteptăm decizia preşedintelui privitoare la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. (…) Odată ce va fi finalizat primul pas, vă voi prezenta şi pasul al doilea”, a afirmat luni, Ludovic Orban.
Întrebat dacă a avut întâlniri cu liderii celorlalte partide şi dacă acestea vor susţine guvernul, preşedintele PNL a răspuns: “La fel cum v-am spus şi în privinţa negocierilor pentru moţiunea de cenzură, că vom avea întâlniri. (…) Nu vor fi comunicate, discuţiile sunt foarte importante şi vom avea, cu siguranţă, discuţii cu toţi liderii formaţiunilor politice, care au fost alături de noi în succesul moţiunii de cenzură”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Orban a mai spus că se află departe de finalul negocierilor şi, la finalul discuţiilor cu toate formaţiunile, va prezenta soluţia la care s-a ajuns, dacă va fi vorba de un guvern minoritar sau unul monocolor. El a precizat că există disponibilitatea unei formule de guvern fie PNL, fie în jurul PNL.
“Comunicăm permanent, au fost şi declaraţii publice care au fost făcute care arată o disponibilitate de susţinere a unei formule de Guvern, fie PNL, fie în jurul PNL. Vom vedea când se vor materializa discuţiile”, a mai spus preşedintele PNL.
El crede că viitorul Guvern are mai mari şanse să fie investit decât a avut moţiunea de cenzură să treacă.
“Eu cred că dacă a trecut moţiunea de cenzură, şansa ca viitorul Guvern să fie învestit este mai mare decât şansele pe care le-a avut moţiunea de cenzură. (…) Suntem optimişti, avem încredere, vom purta discuţii şi negocieri cu toţi posibilii parteneri astfel încât să-i convingem de necesitatea de a susţine un Guvern, pentru că România are nevoie ca de aer de Guvern, de un Guvern legitimat prin vot şi de un Guvern care să se apuce de treabă”, a mai precizat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.