Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, după şedinţa BPN în care a fost validată nominalizarea lui Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanţelor, că unicul vot împotrivă îi aparţine, precizând că prin votul dat ca preşedinte al PNL, şi-a exprimat rezerve extrem de serioase faţă de această candidatură. ” Există riscuri cu privire la această desemnare”, a susţinut liderul liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform lui Orban, convocarea făcută de 23 de membri, e statutară.
”Convocarea a fost  făcută ieri între 17.30- 18.30 prin SMS. Din cei 79 de membri ai BPN, au fost prezenţi 48 de membri. Au fost 31 de absenţi, care din cauza convocării foarte rapide nu au putut să participe la această şedinţă.  Subiectul principal a fost validarea lui Dan Vîlceanu pentru a gira Ministerul Finanţelor. Votul împotrivă îmi aparţine”, a declarat el, criticând modul în care s-a derulat procedura, faptul că nu a avut o discuţie cu Florin Cîţu, faptul că BPN a fost convocat intempestiv, fără să fie informat şi fără un punct de vedere din partea sa.
 
”Prin votul dat ca preşedinte al PNL, mi-am exprimat rezerve exgrem de serioase faţă de această candidatură. Cîţu a spus că susţine competenţa integritatea. Din punctul meu de vedere, există riscuri cu privire la această desemnare, de aceea am exprimat votul împotrivă. Am votat împotrivă pentru ca opinia publică să ştie clar că răspunderea aparţine lui Florin Cîţu şi celor care au convocat BPN”, a adăugat preşedintele PNL.
El a precizat că a condamnat traseismul politic şi că este membru al PNL dintotdeauna. 
 
În opinia sa, riscurile provin din faptul că nu a putut face o analiză serioasă asupra acestei candidaturi. 
”Răspunderea integrală aparţine premierului Cîţu şi colegilor care îl sprijină”, a conchis Orban.
 
El a reluat afirmaţiile conform cărora BPN a fost convocat cu premeditare datorită faptului că a existat o întâlnire a susţinătorilor lui Ciţu, care au profitat de această convocare şi le-a fost simplu să participe la BPN. 
 
”Deşi a fost convocată peste noapte, într-o grabă suspectă, ar fi putut să mă determine să am altă atitudine”, a ţinut Orban să sublinieze.
 
Totodată, a afirmat din nou cî PNL are foarte mulţi oameni de valoare, care au expertiză. 
 
”Am avut discuţii şi sunt colegi care putea gira această funcţie”, a declarat liderul PNL, adăugând însă că e importantă opţiunea premierului, pentru că ministrul de Finanţe e mâna dreaptă a acestuia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.