Liderul PNL Ludovic Orban a comentat luni plecarea senatorului Daniel Zamfir de la PNL la ALDE, spunând că unii dintre cei care au fost votaţi de oameni pe listele PNL au preferat să „îngroaşe rândurile firimituriştilor”, alături de „şeful” lor, Călin Popescu Tăriceanu. Orban a adăugat că nu le poate spune acestora decât „drum bun, cale bătută”, precizând că adevăraţii liberali rămân în PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Înaintea unor bătălii decisive pentru România, este normal ca unii să fie mai slabi de înger şi să părăsească linia frontului, să dezerteze în tabăra adversă. Asta este. Nu eu i-am pus pe listă. Domnul Zamfir era în procedură de excludere, iar domnul Marius Nicoară nici măcar nu mai e membru PNL în conformitate cu Statutul PNL”, a declarat luni Ludovic Orban, în Parlament.

El a criticat plecarea unor liberali din partid, spunând că, deşi au fost votaţi de oameni pe listele PNL, au preferat „să îngroaşe rândurile firimituriştilor” alături de „şeful firimituriştilor”, Călin Popescu Tăriceanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„PNL va da această bătălie cu la fel de multă energie şi încredere în succes chiar dacă unii dintre cei care au primit votul oamenilor fiind candidaţi din partea PNL au preferat să îngroaşe rândurile firimituriştilor, alături de şeful firimituriştilor, respectiv domnul Tăriceanu. Firimituriştii fiind aceia care sunt în sufrageria lui Dragnea şi se mulţumesc cu firimiturile care cad de pe masa lui Dragnea. Ce să le spun acestor firimiturişti decât drum bun, cale bătută? Adevăraţii liberali rămân alături de PNL, mai ales acum, când suntem în pragul unei bătălii importante pentru România”, a mai spus preşedintele PNL.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat dumincă, în cadrul unei conferinţe de presă, că fostul senatorul PNL Daniel Zamfir, care a demisionat cu o zi în urmă din partid, s-a alăturat ALDE.

Daniel Zamfir a anunţat sâmbătă seară, printr-o scrisoare deschisă adresată colegilor că părăseşte PNL, reiterând faptul că motivul pentru care a fost exclus aparţine “din vremuri pe care ni le-am fi dorit demult apuse”, afirmând că PNL a fost “băgat în tranşee”.

De asemenea, el a spus că direcţia în care se îndreaptă PNL este una greştiă, astfel că paritdul şi-a pierdut brandul care l-a consacrat în cei 140 de ani de istorie şi a devenit, “dintr-un partid apărător al drepturilor şi libertătilor fundamentale ale oamenilor, apărătorul făţis al abuzurilor. El constată "cu amărăciune" că efortul său de "a-i convinge pe aventurierii libertarieni din jurul preşedintelui că drumul PNL este unul profund greşit e în zadar".

Şi senatorul Marius Nicoară a trecut la ALDE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.