Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat miercuri, după ce comsiile parlamentare au dat aviz negativ pentur ministrul propus la Dezvoltare, IonŞtefan, că a fost un vot politic şi că nu acceptă evaluarea PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ludovic Orban a firmat că în comisiile de adminstraţie publică, cele care l-au audiat pe Ştefan, PSD deţine majoritatea.

”A fost un vot politic. Nu accept evaluarea PSD”, a spus Orban.

El a subliniat că abordarea din comsiei faţă de ministrul liberal a fost foarte bine organizată şi că a fost ”o execuţie”.

”În ceea ce-l priveşte pe domnul Ştefan, este un om care a pus pe picioare o afacere de la firul ierbii, a creat locuri de muncă, plăteşte impozite şi taxe. (...) În ceea ce priveşte pregătirea programului, în ceea ce priveşte toate ideile pe care le-a prezentat, capacitatea de a îndeplini obiectivele programului am încredere deplină în el. 
A fost emoţionat că nu a participat niciodată la o asemenea execuţie politică cum i-a pregătit PSD”, a spus premierul desemnat.

Ludovic Orban a subliniat că întrebările au fost adresate ministrului desemnat  de Olguţa Vasilrescu şi de Rădulescu - Mitralieră şi că evaluarea le aparţine.

”Nu accept ca Olguţa Vasilescu sau Rădulescu Mitralieră să stabilească capacitatea unui ministru din echipa mea şi de a face reformele pe care le-am prezentat. Cu siguranţă veţi vedea că votul de învestitură din plen este determinat atât de discuţiile cu partenerii de guvernare cât şi de cele cu alţi parlametari", a subiniat Orban.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.