Ludovic Orban a declarat, referitor la stenograma discuţiei pe care a avut-o cu Ion Rădoi cu privire la stoparea demolării spaţiilor comerciale de la metrou, că o astfel de acţiune ar fi fost ilegală şi prin urmare nu a întreprins niciun demers în acea perioadă pe lângă ministrul Transporturilor de atunci, Cătălin Drulă, pentru a-l determina să oprească acţiunea pe care o demarase, lucru confirmat şi de rechizitoriul DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Ieri au apărut articole pe mai multe site-uri de ştiri care prezintă stenograma unei convorbiri dintre mine şi Ion Rădoi. Dialogul face parte din dosarul întocmit de DNA liderului sindical de la metrou şi este înregistrat de procurori în baza unui mandat de ascultare emis probabil pentru Rădoi în perioada în care ministrul transporturilor pornise acţiunea de demolare a spaţiilor comerciale de la metrou. Din păcate, am văzut foarte multe interpretări total eronate ale informaţiilor prezentate de media cu privire la acest episod. Aceste interpretări se datorează şi modului de prezentare a ştirii. Se ştie că foarte mulţi oameni, când se informează asupra evenimentelor din media, citesc titlul şi văd poza. Nu toţi cititorii au timpul necesar pentru a parcurge articolul în integralitate. Atât timp cât unele publicaţii au dat poze cu mine şi cu Rădoi şi au pus un titlu care cuprinde apelativele folosite de interlocutori, sunt mulţi care au rămas cu impresia provocată de titlu şi de poză”, a scris Ludovic Orban, marţi pe Facebook.
 
El a adăugat că dispunea în acea perioadă de pârghiile necesare pentru a face o intervenţie pe lângă ministrul Transporturilor pentru a stopa demolarea spaţiilor comerciale la metrou, însă această acţiune ar fi fost ilegală şi prin urmare nu a întreprins-o.
 
„De aceea am simţit nevoia să fac această postare, pentru a accentua ceea ce consider eu că este important, relevant în ştirea respectivă. Ion Rădoi a apelat la mine să intervin pe lângă ministrul transporturilor pentru stoparea acţiunii de demolare a spaţiilor comerciale de la metrou, cărora le expiraseră contractele. La vremea respectivă eram preşedintele principalului partid de guvernământ şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Dispuneam de pârghiile de putere necesare pentru a face o astfel de intervenţie, dar ea ar fi fost ilegală. Ca atare, nu am întreprins niciun demers pe lângă ministrul Cătălin Drulă pentru a îl determina să se oprească din acţiunea demarată, fapt confirmat de rechizitoriu. În mod evident, nu cunoşteam la vremea respectivă despre interceptarea făcută în cazul lui Rădoi şi nici despre cercetarea penală declanşată. Sper că această conduită, suprinsă fără voia mea cu acest prilej, arată şi cârcotaşilor de serviciu ce fel de om sunt”, a mai explicat Orban.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ion Rădoi, fostul lider al sindicatului de la metrou, i-a cerut lui Ludovic Orban, la acea vreme preşedinte PNL şi unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, să-l oprească pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, din acţiunea de demolare a spaţiilor comerciale de la metrou, arată rechizitoriul DNA obţinut de News.ro. Însă Ludovic Orban, deşi i s-a adresat lui Rădoi cu apelativul ”El Maximo” şi a avut discuţii amicale cu acesta, nu a intervenit la Drulă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.