Fostul premier Ludovic Orban a declarat miercuri despre dosarul achiziţiei de vaccinuri, că î se pare că e mai mult un caz în care un procuror doreşte să fie celebru, dar că îi este foarte greu să îşi dau seama dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. El a menţionat că i se pare un caz extrem de ciudat şi o patinare pe o gheaţă foarte subţire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se luau destule vaccinuri? Îmi pun întrebarea. De unde s-ar fi putut anticipa, în ianuarie, februarie, poate chiar şi mai, câte rapeluri vor fi necesare pentru a ajunge la imunitatea de grup, care imunitate se atinge, cum s-a şi atins? (..) De unde puteai să anticipezi care e procentul din populaţie care acceptă să se vaccineze? Mi se pare că e mai mult, aşa, un caz în care un procuror doreşte să fie celebru, dar sincer, mi-e foarte greu să îmi dau seama dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni”, a declarat fostul premier Ludovic Orban, în emisiunea Proiect de Ţară România, despre dosarul achiziţiei de vaccinuri în care sunt implicaţi Florin Cîţu, Vlad Voiculescu şi Ioana MIhăilă.

”Mi-e foarte greu să îmi dau seama ce consecinţe ar putea avea, ăsta este un caz care va fi mediatizat la nivel european”, a mai arătat Orban, precizând că România este pe locul 15 sau 16 la numărul de vaccinuri distruse, în timp Germania pe primul loc.

”Mi se pare un caz extrem de ciudat. Mi se pare că este o patinare pe o gheaţă foarte subţire”, a mai declarat Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.