Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le cere reprezentanţilor PSD să renunţe la "practicile cu care ne-au obişnuit", în contextul în care premierul a anunţat că vineri va avea loc rectificarea bugetară. "Avertizez public preşedintele PSD şi negociatorii PSD că orice promisiune făcută, în bani sau în funcţii, către parlamentari pentru a le schimba opţiunea politică reprezintă o infracţiune. Ca atare, îi somăm să se abţină de la practicile cu care ne-au obişnuit", a spus Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ludovic Orban a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că toţi parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi vor vota la vedere în favoarea moţiunii de cenzură.

"De asemenea, echipele de negociere ale PNL continuă discuţiile pe tot parcursul acestei săptămâni cu parlamentari independenţi, parlamentari din PSD sau parlamentari din grupul minorităţilor naţionale, pentru a convinge un număr cât mai mare de parlamentari, în afara celor 237 de parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură, să vină la vot şi să voteze în favoarea moţiunii de cenzură", a spus el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a anunţat că, până în prezent, sunt şapte parlamentari care au promis că vor veni la vot şi că vor vota moţiunea de cenzură.

"Pe socoteala noastră sunt 244, dacă vor vota moţiunea de cenzură şi cei 3 parlamentari, care şi-au anunţat trecerea la Pro România, se poate spune că suntem la 247. De asemenea, în ceea ce priveşte dispozitivul nostru de voturi, până în prezent nu există semnale privind neparticiparea la vot din partea niciunuia dintre semnatari. Există numai dubii care sunt legate de motive medicale în privinţa unui singur parlamentar, dar sper să rezolvăm această problemă", a mai spus Orban.

Întrebat despre rectificarea bugetară anunţată de premierul Dăncilă, liderul PNL a afirmat că îi somează pe reprezentanţii PSD să se abţină "de la practicile cu care ne-au obişnuit".

"Avertizez public preşedintele PSD şi negociatorii PSD că orice promisiune făcută, în bani sau în funcţii, către parlamentari pentru a le schimba opţiunea politică, reprezintă o infracţiune. Ca atare, îi somăm să se abţină de la practicile cu care ne-au obişnuit. Oricum, şansele de reuşită a unor astfel de practici, după părerea mea, sunt egale cu zero. Oricum, noi vom continua discuţiile, vom continua negocierile şi vom încerca să convingem, în continuare, parlamentari care nu au semnat moţiunea de cenzură, să fie alături de acest demers salutar pentru România, pentru că, după părerea mea, orice parlamentar care va vota această moţiune de cenzură va fi un parlamentar care va fi apreciat de opinia publică. La ora actuală, peste 80% din populaţia României îşi doreşte căderea acestui Guvern şi îşi doreşte ca guvernarea PSD să înceteze", a afirmat Orban.

El a mai spus că toate discuţiile cu liderii formaţiunilor politice din "blocul anti-PSD" au fost strict legate de mobilizarea la votul pentru moţiunea de cenzură şi de capacitatea de a mai convinge şi alţi parlamentari.

"PNL, încă de la preluarea mandatului, a reactivat Comisiile de specialitate ale partidului, am încercat să atragem cât mai mulţi specialişti, cât mai mulţi oameni competenţi în fiecare domeniu de activitate al acestor Comisii şi ce este adevărat este faptul că pe fiecare portofoliu nu avem doi, trei, avem chiar şi patru, cinci candidaţi pentru poziţia de ministru, dar asta nu înseamnă că am avut, în momentul de faţă, vreo discuţie legată de nominalizări efective pentru că, repet, PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării, iar acest lucru l-am declarat încă de la începutul negocierilor pentru această moţiune de cenzură. Pe de altă parte, trebuie să vedem exact, după reuşita moţiunii de cenzură, care vor fi poziţiile tuturor actorilor politici în consultările pe care le va organiza preşedintele României Klaus Iohannis, după această moţiune de cenzură", a afirmat Orban.

El a anunţat că poziţia oficială şi mandatul de negociere al PNL va fi stabilit vineri, când va avea loc reuniunea Biroului Politic Naţional al partidului.

"Orice decizie privitoare la formarea viitorului Guvern se va lua după moţiunea de cenzură şi doar în cazul reuşitei moţiunii de cenzură", a subliniat Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.