Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că toţi parlamentarii PNL vor participa la şedinţa de învestire a Guvernului, programată la ora 15.00 şi a făcut apel la toţi parlamentarii să facă acelaşi lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aşteptăm toate grupurile parlamentare să participe la această procedură constituţională pentru că noi considerăm firesc ca orice parlamentar să respecte Constituţia. (...) Absenţa, boicotul acestei şedinţe echivalează cu un refuz de îndeplinire a obligaţiilor constituţionale de către parlamentari şi echivalează cu o încălcare a contractului de reprezentare pe care îl are fiecare parlamentar cu cetăţenii care i-au acordat votul”, a spus, luni, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă ia în calcul sesizarea CCR cu privire la boicot, premierul a spus că ”în condiţiile în care vom considera că avem un temei suficient de solid, vom sesiza Curtea Constituţională”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Camera Deputaţilor şi Senatul au programată, luni, şedinţa comună în care ar urma să fie acordat votul de încredere Guvernului Orban II. Majoritatea partidelor, însă, au anunţat fie că nu vor participa la şedinţă, fie că nu vor vota. În aceste condiţii, cel mai probabil, nu va exista cvorum.

În plus, este aşteptată decizia Curţii Constituţionale, care se întruneşte în cursul dimineţii pentru a se pronunţa cu privire la sesizarea vizând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedinte şi Parlament, ca urmare a nominalizării lui Ludovic Orban ca premier pentru a doua oară, deşi a fost demis prin moţiune de cenzură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.