Ministra afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a avut ,vineri la New Delhi, o întrevedere bilaterală cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii India, Dr. Subrahmanyam Jaishankar, în marja participării la conferinţa internaţională Raisina Dialogue. Ambii miniştri au apreciat progresele înregistrate în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi au confirmat angajamentul comun faţă de consolidarea colaborării în domenii prioritare, cu accent pe relaţiile economice şi cooperarea sectorială. Totodată, cei doi oficiali au adoptat Declaraţia comună aniversară la 10 de ani de Parteneriat Extins România - India.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cu ocazia întrevederii, cei doi miniştri au adoptat Declaraţia comună aniversară, ca urmare a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Extins între România şi India în 2013 (Joint Declaration following the 10th Anniversary of the Signing of the Joint Statement on Establishing Extensive Partnership between Romania and India). Momentul reprezintă un reper în istoria cooperării dintre cele două ţări şi permite avansarea relaţiilor la un nivel superior de colaborare”, arată comunicatul de presă al MAE.

Declaraţia comună aniversară vizează consolidarea relaţiilor bilaterale româno-indiene, precum şi a cooperării în context multilateral. De asemenea, subliniază abordarea prioritară sectorială în trei domenii, şi anume energie, IT&C şi manufactură.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrevederea a oferit oportunitatea unui schimb substanţial de opinii cu privire la aspecte regionale şi globale de interes comun, pe fondul evoluţiilor de securitate. Cei doi demnitari au evidenţiat importanţa cooperării în abordarea provocărilor şi în promovarea stabilităţii regionale şi la nivel internaţional, mai spune sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.