Fondatorul grupului de firme Electra din Iaşi, Marian Berdan, susţine că oamenii de afaceri ieşeni i-au spus premierului Marcel Ciolacu că Moldova are nevoie urgentă de autostradă şi i-au cerut acestuia ca proiectul să fie finalizat până în anul 2030. După discuţiile cu antreprenorii, coloana în care se afla Marcel Ciolacu a rămas blocată în trafic la Podu Iloaiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La întâlnirea desfăşurată la sediul grupului de firme Electra din Parcul Industrial Miroslava au participat aproximativ 80 de oameni de afaceri ieşeni de la firme importante din judeţ.

”Una din problemele ridicate de antreprenorii ieşeni a fost legată de A8. Moldova are nevoie de afaceri puternice, iar fără infrastructură e greu să te impui pe piaţă. Oamenii de afaceri i-au spus premierului că autostrada A8 este obligatorie şi au cerut ca proiectul să fie realizat până în 2030. Premierul a răspuns că atât timp cât el va fi premier, va susţine proiectul cu toate forţele. Un fapt interesant este că premierul a simţit pe pielea lui ce înseamnă lipsa autostrăzii, pentru că în drum spre Târgu Frumos a prins aglomeraţia de la intrarea în Podu Iloaiei şi a stat 45 de minute la coadă”, a declarat, pentru News.ro, Marian Berdan, fondatorului grupului Electra Iaşi.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

La rândul său, Cătălin Urtoi, membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Autostrăzi, a publicat de pagina sa de Facebook o fotografie cu coloana premierului blocată în trafic în zona localităţi Podu Iloaiei.

FOTO - Facebook / Cătălin Urtoi
FOTO - Facebook / Cătălin Urtoi

”Prim ministrul României Marcel Ciolacu, care se află într-o vizită în judeţul Iaşi vede cu ochii săi ce se întâmplă în trafic stând în coloană ca orice cetăţean. Insist pe această cale la conducerea CNAIR şi IGPR să elibereze urgent avizul de siguranţa circulaţiei pentru a implementa proiectul semaforizarii inteligente de la Podu Iloaiei. A trecut totuşi an de zile de la data testului pilot! Până la finalizarea proiectului Autostrăzii Unirii-A8 este necesară implementarea acestei soluţii pentru descongestionarea traficului pe acest sector la nivelul maxim permis de drum”, a scris Cătălin Urtoi pe Facebook.

Tot la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, oamenii de afaceri ieşeni au adus în discuţie problemele legate de lipsa de funcţionalitate a legii privind învăţământul dual şi greutăţile care apar la angajarea tinerilor, solicitând totodată guvernului ca fondurile europene să poată fi accesate mai repede şi să nu existe tot felul de piedici birocratice.

”Patronii din construcţii au ridicat problema facilităţilor fiscale pentru angajaţii din domeniul lor, motivând că în lipsa acestora au început să le plece oamenii. Premierul a ascultat şi a dat de înţeles că vor urma modificări fiscale importante anul viitor”, a mai afirmat omul de afaceri Marian Berdan.

La finalul întâlnirii cu antreprenorii, premierul Marcel Ciolacu a vizitat grupul de firme Electra, cel mai mare producător român de subansamble şi produse electronice din zona Moldovei.

Tot vineri, premierul Marcel Ciolacu a inspectat şantierul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi şi a avut o întâlnire cu primari şi activişti PSD Iaşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.