Noii titulari de la Justiţie, Dezvoltare şi de la Ministerul pentru românii de pretutindeni - Ana Birchall, Roxana Mânzatu şi Natalia Intotero - au depus jurământul la Cotroceni. La final, preşedintele Klaus Iohannis nu a a transmis niciun mesaj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La ceremonie au fost prezenţi şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Viorica Dăncilă.
În ceea ce priveşte postul de premier, pentru care fusese nominalizat Titsu Cormăţean, respins însă de preşedintele Klaus Iohannia, premierul urmează să facă o nouă nominalizare.
Preşedintele Klaus Iohannis a respins oficial, vineri, propunerea lui Titus Corlăţean pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. ”Nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială”, a transmis, Iohannis, făcând referire la faptul că, pe vreme când era ministru de Externe, Titus Corlăţean ”a gestionat defectuos activităţi din domeniul său de competenţă”. Celelalte propuneri transmise de Viorica Dăncilă au fost acceptate. Klaus Iohannis i-a trimis, vineri, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care anunţă respingerea lui Titus Corlăţean.
”Prin adresa nr. 5/3358 din data de 29 mai 2019 aţi propus revocarea doamnei Ana Birchall din funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României şi numirea domnului Titus Corlăţean în această funcţie. Analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, consider că persoana propusă nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială pentru exercitarea demnităţii de viceprim-ministru şi pentru gestionarea domeniului complex al implementării parteneriatelor strategice ale României, întrucât în funcţia de ministru de externe, deţinută anterior, a gestionat în mod defectuos activităţi din domeniul său de competenţă, ceea ce a avut ca efect direct împiedicarea exercitării de către cetăţenii români din străinătate a dreptului de vot. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a domnului Titus Corlăţean”, afirma preşedintele..
Peşedintele Iohannis a acceptat celelalte propuneri făcute de Viorica Dăncilă şi a semnat decretele aferente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.