Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi seară, că a avut o relaţie foarte bună cu PNL, USR şi PMP în plan administrativ. În ceea ce priveşte alegerile de anul viitor, Nicuşor Dan şi-a exprimat speranţa că partidele de dreapta vor avea înţelepciunea să aibă un candidat unic.
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi seară, la B 1 TV, ce crede despre declaraţia lui Sebastian Burduja care a afirmat că nu i-ar da primarului general o notă de trecere.
”Trebuie să separăm administrativ de politică. Administrativ, am avut o relaţie foarte bună cu PNL, aşa cum am avut-o cu USR şi cu PMP, în tot acest mandat. Săptămâna trecută am avut două şedinţe de Consiliu General care au decurs foarte bine”, a afirmat Nicuşor Dan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că, în plan politic, ”fiecare din partide încearcă să îşi maximizeze şansele pe care le are la viitoarele alegeri”.
”Toate astea sunt declaraţii politice, pe bucureşteni îi invit să le cerceteze pe fiecare dintre ele, să vadă care e opţiunea cea mai bună. E absolut democratic”, a adăugat Nicuşor Dan.
El s-a referit la momentul 2016, când ”partidele de dreapta împreună aveau mai mult decât PSD, dar nu s-au unit şi a câştigat Gabriela Firea”.
”Noi tot timpul suntem în această paradigmă pentru Bucureşti şi acum suntem destul de departe de momentul alegerilor, şi strategia pentru locale e cumva privită împreună cu strategia pentru parlamentare, pentru prezidenţiale, deci eu cred că încă suntem departe de momentul în care decizia este luată şi am speranţa că o să existe înţelegerea în fiecare din partidele de dreapta să se ajungă la un candidat unic”, a mai declarat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...