Primarul general al Capitalei afirmă că salariul unui director din Primărie este de aproximativ 2700 de euro lunar. El a dezvăluit că a propus unui angajat din mediul privat să treacă director în Primărie, însă acesta refuzat din cauza salariului, pe care l-a considerat mic. Despre directorii din companiile muncipale, Nicuşor Dan a afirmat că aceştia câştigă şi mai mult decât cei din primărie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În Primăria generală, salariul unui director este de aproximativ 2700 de euro net. Vreau să vă spun că am vrut să aduc un director pe zona de investiţii , care nu a venit la banii ăştia. El, în privat, câştigă 7000-8000”, a declarat primarul general în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv.
Întrebat dacă printre cei cu funcţii de conducere se află oameni care au obţinut posturile datorită faptului că au avut susţinere politică, Dan a anunţat că va face o analiză cu privire la acest aspect, însă a subliniat că nu a făcut din acest lucru o prioritate, întrucât a avut ca prioritate menţinerea instituţiei pentru a nu intra în incapacitate de plată din cauza datoriilor curente ale Primăriei Generale, care erau de 3 miliarde de lei la momentul la care a preluat mandatul, de o mie de ori mai mult decât suma de 3 milioane de lei existentă în conturile primăriei. 
În ceea ce priveşte salariile directorilor din companiile municipale, edilul a declarat că unii dintre ei „câştigă şi mai mult” decât directorii din Primăria Generală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.