Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a mers, joi, la sediul Guvernului, pentru o întâlnire cu premierul interimar Florin Cîţu, însă nu a reuşit să intre pentru că nu avea certificatul verde, care este cerut la aceesul în instituţiile publice. Întâlnirea a fost mutată la sediul PNL Bucureşti, unde a fost prezent şi primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, preşedinte al filialei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întâlnirea fusese anunţată oficial în programul premierului interimar, Florin Cîţu.

”Nu am în momentul ăsta (certificatul verde, nr), dar nu acesta este motivul pentru care am venit aici. Am ajuns acolo şi mi s- a comunicat că întâlnirea s-a mutat aici şi am luat maşina şi am ajuns aici”, a spus Nicuşor Dan, la sediul PNL Bucureşti, unde s-a întâlnit cu premierul interimar, Florin Cîţu şi cu primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.

El a afirmat, după întâlnire, că s-a discutat despre preţul gigacaloriei, în contextul majorărilor de preţuri la energia electrică şi gaze şi care este ajutorul echitabil pe care Guvernul trebuie să îl dea oraşelor.

”Am susţinut în faţa premierului că soluţia cea mai echitabilă este ca Guvernul să intervină astfel încât acel preţ fixat de ANRE de producţie, care este obligatoriu pentru toate sistemele oraşelor, să coboare. Adică anul trecut acel preţ era în jur de 195 de lei, anul acesta este 380 de lei, aşa cum a fost fixat de ANRE. Ceea ce poate să facă Guvernul este ca, subvenţionând gazul pe care  să scadă preţul de producţie care este furnizat de ANRE”, a spus Nicuşor Dan.

Primarul a fost întrebat ce valoare va avea subvenţia anul acesta, el precizând că nu există un răspuns în acest moment, înainte de intervenşia Guvernului.

Nicuşor Dan a arătat că, pentru Bucureşti, factura pe luna noiembrie va veni în cursul lunii ianuarie. Primarul a menţionat că premierul interimar este decis să rezolve această problemă. 

Al doilea subiect al întâlnirii a fost, potrivit lui Nicuşor Dan, intenţia pe care municipalitatea o are de a achiziţiona ELCEN. 

”Noi am făcut paşii procedurali pentru a achiziţiona ELCEN-ul, pentru a avea un singur producător, transportator şi distribuitor la nivelul Capitalei”, a mai spus Nicuşor Dan,el precizând că acesta este în insolvenţă şi este nevoie de un avans de 30% din valoarea de un miliard, 750 de milioane de lei. 

Nicuşor Dan a spus că a discutat cu premierul interimar despre un ajutor, împrumut pe care Primăria Capitalei să îl ia, astfel încât să plătească prima tranşa de 30% care înseamnă 325 de milioane de lei. 

”Mai avem nevoie de nişte bani pentru a stinge nişte facturi curente, deci în total 500 sau 600 de milioane de lei”, a mai spus Nicuşor Dan, el precizând că termenul pentru plata acestei sume este sfârşitul acestui an. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.