Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care ş-a anunţat candidatura ca independent la alegeile pezdenţiale, consideră că preşedintele Klaus Iohannis avea două mari obligaţii, prima fiind să lămurească anularea alegerilor şi cea de-a doua să se asigure că procesul de alegeri din luna mai va fi unul corect. Nicuşor Dan a precizat că înclină să creadă că în spatele lui Călin Georgescu au fost nişte oameni cu bani, care au vrut să destabilizeze România, că Rusia, dacă nu a ajutat, cel puţin s-a bucurat, dar că toate aceste lucruri trebuie dovedite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, dacă mai susţine că Iohannis ar fi trebuit să nu demisioneze şi să rămână în funcţie până în luna mai.

Klaus Iohannis, în opinia mea pe bună dreptate, a avut un grad de încredere foarte scăzut şi de aici şi presiunea politică pe care partidele izolaţioniste au făcut-o în Parlament şi de aici tot mersul până la demisia sa. Însă eu cred în continuare că el avea două mari obligaţii: să lămurească anularea alegerilor fiind şeful statului, şi nu a făcut-o, da. Astea acum se transferă către Ilie Bolojan. Şi să se asigure că procesul de alegeri din mai, care e foarte important pentru România o să fie unul corect”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat şi care sunt aşteptările sale de la preşedintele interimar Ilie Bolojan.

”Eu cred că pentru trei luni ăsta este principalul. Pentru că alegerile din mai vor da direcţia României pe următorii cinci ani sau şi mai mult şi atunci e obligatoriu, pe de-o parte, ca oamenii care merg la vot să aibă încredere în acest fenomen democratic, în acest exerciţiu democratic şi pe de altă parte să nu cumva, Doamne ereşte, să fim în situaţia în care să vedem un alt candidat care e favorizat prin metode pe care noi nu le ştim” a explicat primarul Capitalei.

Întrebat dacă Ilie Bolojan este obligat că prezinte dovezile pentru care au fost anulate alegerile din luna noiembrie, Nicuşor Dan a răspuns: În speranţa că va găsi ceva în plus faţă de ce ne-a prezentat Klaus Iohannis. (...) Eu tot timpul sunt optimist. Adică e obligaţia...A fost un mare eşec al autorităţilor, aici vorbim de parchete, de Autoritatea Electorală, de ANAF eventual şi mai ales de serviciile secrete, un mare eşec al tuturor acestor instituţii şi eu mă aştept ca ele de atunci până acum să fii lucrat ca măcar să mai dea nişte informaţii pentru acea anulare a alegerilor. Înclin să cred că în spatele lui Călin Georgescu au fost nişte oameni cu bani, care au vrut să destabilizeze România ca să se întoarcă cumva în anii ’90. Înclin să cred că asta s-a întâmplat. Înclin să cred că Rusia, dacă nu a ajutat, cel puţin s-a bucurat. Dar toate astea trebuie dovedite astfel încât oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor a fost o chestiune corectă”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.