Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că depozitul de gunoi de la Vidra poate asigura depozitarea deşeurilor produse de locuitorii Capitalei în următorii doi sau trei ani. Edilul aminteşte că primăria generală şi cele de sector colaborează pentru a putea accesa împreună fonduri europene pentru gestionarea deşeurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul gneral al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost întrebat, miercuri, despre situaţia depozitelor de deşeuri şi a afirmat: ”În ceea ce priveşte depozitul de la Vidra (...) acolo sunt mai multe litigii în curs, care ţin în special de diferenţa de abordare pe care o avem cu privire la preţ şi de interpretare a unui contract care a fost scris acum 25 de ani aşa cum se scriau contrate atunci, cu multe ambiguităţi. Depozitul de la Vidra poate să mai primească între două şi trei milioane de tone, Bucureştiul produce anual un milion de tone, ceea ce ne dă un răgaz ca în acest interval să facem colectare selectivă, ceea ce înseamnă diminuarea volumului de gunoi care ajunge la groapă, să face instalaţiile de tratare, care să reducă şi ele cantitatea de gunoi care ajunge la groapă, se vede dacă ei si alţi operatori economici au posibilitatea de a extinde capacitatea de depozitare”. 

El s-a arătat „foarte optimist” că proiectul de înfiinţare a unei Asociaii de Dezvoltare Intracomunitare (ADI) realizat în colaborare cu primăriile de sector şi care ar permite atât primăriei generale cât şi celor de sector să acceseze fonduri europene pentru gestionarea deşeurilor şi care se află în consultare publică în prezent, să fie semnat la finalul aceste luni.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Am avut un acord informal cu primarii sectoarelor municipiului Bucureşti de a constitui un ADI prin care să pute să luăm fiecare dintre boi bani europeni pe exerciţiul 214-2020. Începând e azi acest proiect de statut de ADI este î consultare publică pe site-ul nostru, al municipalităţii. Sunt foarte optimist că o sl semnă cu toate sectarele până la sfârşitul acestei luni, pentru a domniile lor să poată să ia bani europeni pentru colectare selectivă, iar noi să putem lua bani europeni şi pentru noi staţii sortare şi pentru mecanismele ulterioare, tratare mecano-biologică şi alte mecanisme de diminuare a procentului rezidual din gunoi, astfel încât cantitatea să fie cât mai mică”, a adăugat primarul general.

Nicuşor Dan a reamintit că Uniunea Europeană nu finanţează incineratoare de deşeuri şi că, în condiţiile în care nici bucureştenii nu doresc acest lucru, „este o sluţie închisă”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.