Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că s-a închis cu succes plasamentul unei noi emisiuni de obligaţiuni municipale, iar asta dovedeşte, încă o dată, faptul că Primăria Capitalei are încrederea mediului bancar, mediului investiţional.
”Vestea bună a zilei de azi este că Primăria Municipiului Bucureşti a reuşit să emită bonduri în valoare de 555 de milioane de lei, pentru a plăti cele care expirau în luna mai a acestui an. E parte din acea datorie contractată de primarul Videanu, în anul anul 2005. Subscrierea faţă de suma pe care voiam să o obţinem a fost de 190%. Asta dovedeşte, încă o dată, faptul că Primăria Capitalei are încrederea mediului bancar, mediului investiţional. Asta dovedeşte încă o dată că suntem oameni serioşi. Vă aduc aminte că în urmă cu două zile Agenţia de Rating Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureştiului, A, adică patru trepte deasupra ratingului României. Suntem oameni serioşi”, a anunţat primarul.
Nicuşor Dan a precizat că în anul 2020 Primăria Capitalei a fost în aceeaşi situaţie, trebuia să obţină bani pentru a plăti o tranşă de 155 milioane lei şi nu a reuşit. În ultima secundă, BERD a intervenit şi a împrumutat aceşti bani Primăriei Capitalei pentru a împiedica un faliment formal a Primăriei Capitalei.
”Nu a fost deloc colegial ca exact în momentul în care Primăria Capitalei încerca să obţină banii ăştia pentru a duce mai departe un împrumut pe care îl aveam, majoritatea din CGMB, constituită în jurul PSD-ului, să dea comunicate alarmiste, despre situaţia financiară a Primăriei”, a subliniat Nicuşor Dan.
Primarul capitalei a menţionat că bucureştenii reclamă de mult timp că nu a schimbat toate locurile de joacă. ”Ne-au oprit la jumătate. Avem contractul semnat, furnizorii sunt gata, numai banii nu îi avem şi nu o să-i plătim. Nu o să schimbăm cealaltă jumătate a locurilor de joacă, până când situaţia financiară a Primăriei nu se va consolida”, a arătat primarul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.