Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a propus, miercuri, ca deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane să beneficieze de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie în condiţii necorespunzătoare, în condiţiile în care legea ar rămâne „fără efect” dacă s-ar acorda o reducere de doar trei zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu a fost niciun fel de propunere, a fost rezultanta unui calcul pentru că la o zecime scădere de pedeapsă, cum era până acum, te duce tot în faza de eliberare condiţionată la două treimi şi acolo, din una sau două amânari, a fost eliminat tot câştigul pe care l-ai avut că ai stat în condiţii inumane. Şi am spus că legea devine atunci practic fără efect şi e mai bine să nu mai faci o astfel de lege”, a afirmat Eugen Nicolicea, întrebat dacă a propus ca deţinuţii să beneficieze de 6 zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie în condiţii inumane.

Deputatul PSD a susţinut că i s-a părut „cam mare” propunerea lui Marton Arpad ca persoanele privative de libertate să beneficieze de 9 zile reduse din pedeapsă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Pe de altă parte, mi s-a părut cam mare şi propunerea făcută de Marton Arpad de 9 zile, adică o treime reducere pentru condiţii inumane şi eu am făcut o sugestie, anume că poate să devină efectivă în jur de 5-6 zile acordate pentru condiţii inumane”, a subliniat preşedintele Comisiei juridice.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut, miercuri, proiectul de lege privind reducerea pedepselor private de libertate pentru deţinuţii încarceraţi în condiţii necorespunzătoare. Discuţiile în comisie pe acest subiect vor fi reluate luni.

Senatorii au votat pe 13 martie, cu 113 voturi ”pentru” şi un singur vot ”împotrivă” modificările la Legea privind executarea pedepselor, stabilind ca deţinuţilor care stau în condiţii necorespunzătoare să li se reducă pedeapsa cu trei zile pe lună, iar spaţiul necorespunzător de detenţie a fost definit ca mai mic de patru metri pătraţi de persoană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.