Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, la Parlament, că membrii comisiei vor adopta, săptămâna viitoare, OUG 14, cu propunerea ca în corpul legii să fie specificat că ordonanţei de urgenţă 13 i-au încetat efectele la data la care a fost abrogată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ne-a sosit înştiinţarea, nu avem la Comisie deocamdată, nu ni s-a repartizat sau nu a ajuns OUG 14. Profitând de această discuţie, personal le-am pus la dispoziţie colegilor toată documentaţia în aşa fel încât să se poată lua următoarele măsuri la următoarea şedinţă şi acesta a fost consensul. Consensul este OUG 14 să fie aprobată şi clarificată situaţia ordonanţei 13, în sensul că i-au încetat toate efectele juridice de la data la care ordonanţa 14 a intrat în vigoare. Adică OUG 13 a fost abrogată la data respectivă”, a afirmat Eugen Nicolice.

Potrivit preşedintelui Comisiei Juridice, „consensul este pentru această soluţie”. ”Rămâne ca până luni, când vom avea această şedinţă, colegii să vină cu propuneri care să nu mai poată să fie contestate de către nimeni”, a adăugat el.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Voi solicita Biroului Permanent ca luni să lucrăm în paralel cu plenul, în aşa fel încât plenul să se poată pronunţa luni sau marţi pe ordonanţa 14, să o aprobe”, a completat deputatul PSD.

Eugen Nicolicea a mai spus că el a propus ca în corpul legii de adoptare a OUG 14 să fie specificat faptul că OUG 13 şi-a încetat efectele la data la care a fost abrogată.

„Ordonanţa 13 nu a venit. Eu am avut o propunere ca în corpul legii de aprobare a ordonanţei 14 să facă specificaţia că ordonanţei 13 i-au încetat efectele la data la care a fost abrogată de ordonanţa 14 şi, prin urmare, procedura legislativă încetează”, a afirmat social-democratul.

Chestionat dacă este nevoie de o lege de aprobare sau de respingere a ordonanţei 13, Eugen Nicolicea a spus: „Conform unei decizii a Curţii Constituţionale, opinia exprimată de domnul profesor Vida, opinia exprimată de domnul profesor Muraru şi de doamna Elena Simina Tănăsescu, Parlamentul poate să legifereze orice, dar nu poate legifera în neant, nu poate legifera o ordonanţă care este abrogată”.

De asemenea, întrebat de ce a fost dată presa afară de la Comisia Juridică, deputatul a explicat că membrii Comisie trebuiau să discute nişte chestiune organizatorice interne.  

„Am avut probleme organizatorice interne şi la aceste probleme organizatorice interne nu vrem să facem declaraţii la presă, ci vrem să rezolvăm nişte probleme. Nu v-am dat afară, ci doar v-am spus că şedinţa s-a încheiat şi urmau o chestiune de probleme în afara şedinţei”, a conchis Eugen Nicolicea. 

Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede, la alineatul (3) al articolului 64, se prevede că ”abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv”. ”Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament”, mai prevede legea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.