Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului şi a Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, că abuzurile produse de aceste regimuri nu pot fi pe de-a-ntregul cuantificabile, iar autorii şi dictatorii acestora nu şi-au primit cu adevărat pedeapsa, iar introducerea în programa liceală de studii a istoriei comunismului ca disciplină obligatorie va oferi tinerilor posibilitatea de a cunoaşte temeinic trecutul recent al României. Premierul a spus că încurajează instituţiile, liderii, oamenii politici şi cei aflaţi în poziţii de decizie relevante să susţină, să promoveze şi să genereze iniţiativele civice şi politice pentru ca, la nivel central sau local, să avem în următorii ani mai multe muzee, memoriale, locuri publice, pieţe, străzi sau parcuri, ceremonii şi evenimente publice care să amintească de victimele regimurilor totalitare pe care Europa şi România le-au avut.
”Comemorăm astăzi una dintre cele mai importante zile din istoria europeană şi naţională: Ziua Europeană de Comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare şi Ziua naţională a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. Această dată are puternice semnificaţii pentru continent, pentru că este o formă simbolică de promovare a memoriei europene a victimelor regimurilor totalitare şi autoritare dar, în acelaşi timp, evidenţiază importanţa respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a statului de drept. Dar această zi are semnificaţii importante şi pentru noi, românii”, spune premierul în mesaj.
Nicolae Ciucă arată că, în istoria europeană, 23 august 1939 coincide cu semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, un aparent pact de neagresiune între URSS şi Germania nazistă, dar care conţinea, de fapt, un protocol ce împărţea teritorii vaste din România, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia şi Finlanda în sfere de influenţă şi care a produs milioane de victime inocente. Barbaria totalitarismelor s-a întins pe multe decenii, iar suferinţele au fost cumplite.
”Crimele, abuzurile, furturile şi distrugerile produse de aceste regimuri nu pot fi pe de-a-ntregul cuantificabile. Iar autorii, complicii şi dictatorii acestora nu şi-au primit cu adevărat pedeapsa”, spune şeful Executivului.
”Ne amintim astăzi cu pioşenie de victimele stalinismului, nazismului, fascismului şi comunismului, zeci de milioane de oameni din România şi din întreaga lume privaţi de libertate, torturaţi sau chiar ucişi pentru curajul de a se opune regimurilor abuzive şi dictatoriale, de a apăra drepturile semenilor şi principiile democratice. Traumele şi crimele regimului comunist au umbrit istoria României, au lăsat răni adânci în societate şi au distrus destine. Frica, dezbinarea şi manipularea induse în rândul oamenilor, suferinţa, foametea, tortura şi moartea, încălcarea flagrantă a drepturilor omului pentru generaţii de români sunt mărturii dureroase şi pledoarie a istoriei pentru condamnarea fermă a crimelor şi abuzurilor regimului comunist”, afirmă premierul.
Potrivit lui Ciucă, ”istoria trebuie cunoscută şi onorată prin ceea ce învăţăm şi transmitem generaţiilor viitoare”.
”O înţelegere comună a trecutului este bază a construirii viitorului nostru comun. Este important să ne aducem aminte în această zi şi de 23 august 1944, un eveniment istoric de o importanţă semnificativă în istoria noastră, care a scurtat războiul cu 6 luni, salvând probabil sute de mii de vieţi omeneşti. Îi datorăm recunoştinţă Regelui Mihai pentru aceasta, un act temerar şi salvator deopotrivă, realizat din fruntea unei coaliţii de lideri şi partide istorice, moment ce a pus capăt războiului împotriva Naţiunilor Unite şi alianţei cu Germania nazistă. Actul de la 23 august 1944 a schimbat soarta războiului pentru România, orientarea geopolitică a ţării, a dus la repunerea parţială în drepturi a Constituţiei, la instaurarea unui guvern de uniune naţională, la eliberarea deportaţilor şi deţinuţilor, victime ale regimului de dictatură militară, precum şi la încheierea unui armistiţiu cu Naţiunile Unite”, spune premierul.
Şeful Executivului mai arată că ”trebuie să recunoaştem astăzi că falsificarea semnificaţiilor actului de la 23 august 1944 de către regimul comunist şi transformarea într-un „act fondator” pentru Partidul Comunist, prin regimurile Dej şi Ceauşescu, a fost o operaţiune grosolană de manipulare a adevărului istoric şi o colosală minciună”.
”Confiscată de un regim clădit pe minciună şi teroare, ziua naţională, vreme de aproape jumătate de secol, ne-a fost prezentată printr-un mare neadevăr. De aceea, recuperarea semnificaţiilor şi omagierea adevăraţilor autori ai actului de la 23 august 1944, trebuie să fie în continuare parte a unei politici a memoriei purtată cu responsabilitate şi temeinicie de către istorici şi cercetători şi transpusă în discursul public şi mai ales în educaţie”, spune premierul.
Nicolae Ciucă precizează: ”Consider o datorie morală şi o responsabilitate să facem cunoscut generaţiilor tinere sacrificiul celor care au plătit cu ani grei de închisoare sau chiar cu viaţa pentru crezul lor, dar şi curajul de a ţine aprinsă flacăra vie a libertăţii, în pofida chinurilor cumplite prin care au trecut. Fără sacrificiul lor, fără curajul de a învinge regimul autoritar comunism, fără iubirea lor necondiţionată faţă de ţară şi de popor, România nu ar fi devenit ceea ce este astăzi – un stat european ferm ataşat valorilor democratice, ţară membră NATO capabilă să ofere securitate cetăţenilor săi”.
”De aceea, România are nevoie, la trei decenii de la prăbuşirea ultimului regim totalitar, de mult mai multe locuri ale memoriei, care să promoveze victimele, să omagieze rezistenţa şi disidenţa, să condamne criminalii şi să dea sens unei naraţiuni în care libertatea, adevărul, democraţia, egalitatea, sunt valori câştigate prin sacrificiu pentru care merită să luptăm în fiecare zi. În acest context, încurajez instituţiile, liderii, oamenii politici şi cei aflaţi în poziţii de decizie relevante să susţină, să promoveze şi să genereze iniţiativele civice şi politice pentru ca, la nivel central sau local, să avem în următorii ani mai multe muzee, memoriale, locuri publice, pieţe, străzi sau parcuri, ceremonii şi evenimente publice care să amintească de victimele regimurilor totalitare pe care Europa şi România le-au avut. Nu cred că este un mod mai folositor şi mai puternic decât acesta, de a avea cât mai multe astfel de mărturii pe care generaţiile tinere să le aibă ca dovezi incontestabile ale maleficelor ideologii care au devastat continentul în secolul XX”, spune el.
Nicolae Ciucă afirmă că ”războiul din apropierea graniţelor ne dovedeşte, încă o dată, că valorile democratice, drepturile omului, libertatea, pacea sunt bunuri nepreţuite asupra cărora este nevoie să veghem zi de zi şi să le apărăm de acţiuni şi discursuri radicale, populiste sau revizioniste, bazate pe ură, violenţă şi divizare”.
”Consolidarea culturii istorice, educaţia tinerilor în sensul respectării şi promovării valorilor europene constituie paşi importanţi în direcţia combaterii dezvoltării fenomenelor extremiste şi de intoleranţă. În acest context, introducerea în programa liceală de studii a istoriei comunismului ca disciplină obligatorie va oferi tinerilor posibilitatea de a cunoaşte temeinic trecutul recent al României, cu toate implicaţiile sale, dar şi avantajele funcţionării democratice pentru societate, antidotul intelectual în măsură să combată tendinţele populiste”, arată Ciucă.
”Drumul României alături de statele occidentale libere şi democratice este ferm asumat şi rămâne ireversibil. Voinţa exprimată limpede de români este pentru un viitor democratic, fundament stabil pentru dezvoltarea societăţii noastre şi o viaţă mai bună pentru cetăţeni. Să ne rugăm pentru memoria victimelor regimurilor totalitare şi să onorăm pentru totdeauna sacrificiul şi suferinţa lor!”, mai spune premierul în mesaj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.