Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei că România trebuie să dispună de o Armată puternică şi bine dotată, adaptată la cerinţele războiului modern, care să fie capabilă să asigure apărarea ţării în colaborare şi în deplină interoperabilitate cu aliaţii noştri. În plus, având în vedere efectele grave ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul României pentru Ucraina trebuie să continue în toate formele, atât timp cât este necesar. În plus, Ciucă a arătat că fundamentele politicii noastre externe rămân neschimbate, iar consensul naţional trebuie să fie linia care ne ghidează în continuare

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Senatului a declarat în discursul său că îşi exprimă ”respectul şi aprecierea pentru toată activitatea pe care o desfăşoară reprezentanţii diplomaţiei româneşti la sediile Ambasadelor României din ţările unde îşi desfăşoară activitatea.

”Munca susţinută pe care o desfăşuraţi la nivelul autorităţilor ţărilor cu care România are relaţii diplomatice şi spun toate acestea cât se poate de sincer şi de onest pentru că am avut această posibilitate ca de-a lungul activităţii mele să interacţionez cu marea majoritate dintre dumneavoastră. Am spus-o şi atunci, o spun şi acum deschis, public, cât de mult contaţi pentru ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor României la nivelul diplomaţiei internaţionale şi în relaţia cu ţările cu care România are relaţii diplomatice”, le-a transmis preşedintele PNL diplomaţilor români.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nicoale Ciucă a mulţumit şi ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti pentru modul în care contribuie la întărirea şi creşterea consistenţei relaţiilor bilaterale dintre România şi ţările pe care pe reprezintă.

”Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră în această zi la reuniunea anuală a diplomaţiei române, un eveniment prestigios, care setează principalele direcţii de acţiune ale politicii externe a României. Aş dori, în primul rând, să felicit Ministerul Afacerilor Externe, să o felicit pe doamna ministru, echipa domniei sale de conducere a Ministerului şi, desigur, pe toţi cei care lucrează în Ministerul de Externe, pentru că au avut o alegere inspirată pentru tema din acest an a reuniunii, şi anume: Acţiune diplomatică într-o lume instabilă”, a spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a arătat că ”traversăm, într-adevăr, o perioadă plină de provocări din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, o perioadă marcată de multi-crize, de conflicte de mare intensitate, de instabilitate aproape perpetuă, care afectează mediul internaţional în continuă schimbare şi care impune dinamism şi adaptarea în acţiunea noastră de politică externă”.

”Relaţiile internaţionale au devenit din ce în ce mai complexe, situaţia internaţională este în permanentă schimbare, iar rolul dumneavoastră este mai important ca niciodată. În acest context, este cu atât mai important să rămânem fermi pe poziţii în promovarea obiectivelor şi priorităţilor noastre de politică externă”, a precizat Ciucă.

Liderul PNL a arătat că ”consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene, contribuţia sporită a ţării noastre la întărirea capacităţilor de apărare colectivă din cadrul NATO şi sprijinirea unei relaţii transatlantice puternice, inclusiv prin intermediul Parteneriatului nostru Strategic cu SUA trebuie să rămână repere ale acţiunii noastre diplomatice”.

”Faptul că această perioadă turbulentă găseşte România în cel mai bun moment al istoriei sale, atât din punct de vedere al garanţiilor de securitate, cât şi al dezvoltării economice şi prosperităţii cetăţenilor ei, reprezintă o şansă istorică. Este însă o şansă pe care ne-am construit-o singuri şi conştient, prin alegerile corecte pe care le-am făcut, ca naţiune, privind locul pe care vrem să îl ocupe România în lume. Este o şansă pentru a cărei concretizare a fost nevoie de foarte multă muncă şi dedicaţie din partea tuturor celor care, dintr-o poziţie sau alta, avem onoarea şi privilegiul să ne slujim ţara”, a afirmat Ciucă.

”Vă invit să continuăm pe acest drum şi să muncim împreună pentru asigurarea viitorului demn şi prosper pe care ni-l dorim cu toţii. Preşedintele american John F. Kennedy spunea că schimbarea este o lege a vieţii iar cei care privesc doar către trecut sau prezent vor pierde cu siguranţă viitorul. Nu trebuie să ne fie teamă de schimbări, ci trebuie să fim pregătiţi să înfruntăm dificultăţile şi să construim, cu încredere şi curaj un viitor comun, paşnic şi prosper prin adaptarea la noile realităţi”, a adăugat preşedintele Senatului.

Nicolae Ciucă a menţionat că ”Uniunea Europeană se află într-un moment de răscruce, la încheierea unui ciclu instituţional şi debutul unui nou ciclu legislativ.”.

”Cetăţenii noştri au aşteptări ridicate, de la securitate la locuri de muncă, de la investiţii la adaptarea la schimbările climatice sau la evoluţiile în plan digital, de la protecţia frontierelor la sprijinul pentru vecinătate, din Est sau din Balcani, iar noua Comisie şi noul Parlament European au sarcina de a veni cu soluţii concrete care răspund acestor aşteptări. Am convingerea că provocările curente şi viitoare aduse de factorul geopolitic tot mai complex pot fi abordate eficient inclusiv printr-o diplomaţie structurată, capabilă să creeze noi spaţii de dialog şi să participe activ la formarea unei Europe unite, la dezvoltarea relaţiilor internaţionale de pace”, a spus Ciucă.

El a menţionat că am acţionat constant în această direcţie, pentru a promova o Uniune mai rezistentă şi mai competitivă, care să reprezinte la rândul său un cadru pentru o Românie europeană puternică. ”În acest context, vom continua să depunem împreună eforturi, inclusiv în plan diplomatic, pentru a atinge obiectivul finalizării aderării la Schengen, prin eliminarea controalelor la frontierele terestre, pentru ca beneficiile acestei aderări să poată fi resimţite de toţi românii”, a ţinut să precizeze Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, n actualul context geostrategic, Alianţa Nord-Atlantică rămâne piatra unghiulară a asigurării securităţii României.

”Este aşadar crucial să continuăm efortul nostru de consolidare a coeziunii în cadrul NATO şi de consolidare a Flancului Estic al Alianţei. Apreciez, în context, eforturile susţinute ale diplomaţiei române pentru atragerea sprijinului aliaţilor şi al partenerilor noştri pentru transformarea Mării Negre într-o zonă a păcii şi securităţii, inclusiv prin reflectarea importanţei strategice a regiunii în politicile NATO şi UE. Trebuie să continuăm să fim un factor de stabilitate în regiune şi să ne consolidăm rolul de membru esenţial al NATO. De aceea, îmi exprim ferma convingere că alocarea a 2,5% din PIB este foarte importantă pentru a susţine efortul de apărare a ţării şi de susţinere a contribuţiei României la apărarea colectivă în cadrul NATO”, a subliniat preşedintele Senatului.

Lideril PNL a mai spus că a fost foarte bucuros că la Summit-ul NATO, Summit important, cu simbolistică aparte, în care s-au aniversat 75 de ani ai Alianţei, România a fost menţionată de mai multe ori, atât de către secretarul general al NATO cât şi de preşedinţii şi şefii de guverne, care văd în România un pilon esenţial al apărării în regiunea Mării Negre, un pivot de securitate. În plus, s-a bucurat să audă, împreună cu ceilalţi membrii ai delegaţiei, angajamentul Alianţei pentru securitatea şi siguranţa în regiunea Mării Negre.

”De altfel, a fost reluat, reconfirmat paragraful aprobat la Vilnius, anul trecut şi întărit cu acest angajament al Alianţei, pentru ceea cec înseamnă, dincolo de strategia pentru Marea Neagră, măsurile de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Ca atare, avem datoria ca dincolo de ceea ce este trecut în aceste documente strategice şi de planificare, documente politice, să găsim căile prin care să transpunem în practică toate aceste măsuri şi să ne folosim de această oportunitate pentru a întări securitatea României şi a asigura siguranţa cetăţenilor români”, a spus Ciucă.

Preşedintele Senatului a mai afirmat că a susţinut întotdeauna cu putere şi va continua să o facă, eforturile de întărire a Armatei României şi a capacităţilor naţionale de apărare.

”România trebuie să dispună de o Armată puternică şi bine dotată, adaptată la cerinţele războiului modern, care să fie capabilă să asigure apărarea ţării în colaborare şi în deplină interoperabilitate cu aliaţii noştri. Având în vedere efectele grave ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul României pentru Ucraina trebuie să continue în toate formele, atât timp cât este necesar”, a declarat Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a arătat că încă de la începutul războiului, România a sprijinit – şi va continua să o facă - multidimensional şi cuprinzător, Ucraina. ”Am primit peste 8 milioane de ucraineni, am coagulat eforturi umanitare internaţionale de anvergură, am facilitat tranzitul a peste 50 milioane tone de cereale şi produse agricole ucrainene prin România, am susţinut politic Ucraina la nivel UE şi NATO şi alte foruri internaţionale relevante. Totodată, ne pregătim pentru a avea o contribuţie proprie la reconstrucţia Ucrainei. În acelaşi context, doresc să evidenţiez determinarea noastră de a continua să fim alături de Republica Moldova, grav afectată de războiul de lângă graniţele noastre, prin asistenţă financiară, expertiză şi sprijin politic, în edificarea unui parcurs european ireversibil, dar şi în construcţia unui stat sigur şi prosper.”, a spus el.

Preşedintele Senatului a salutat eforturile remarcabile depuse de autorităţile de la Chişinău în implementarea unor reforme importante şi necesare pentru consolidarea rezilienţei instituţionale şi la nivelul societăţii, precum şi pentru apropierea de UE

. ”Pe această cale, doresc să vă mulţumesc tuturor şi să vă felicit pentru munca pe care o depuneţi în sprijinul Ucrainei şi Republicii Moldova, prin activitatea diplomatică, asistenţa pentru dezvoltare şi alte instrumente. Folosesc de asemenea acest prilej pentru a sublinia că Republica Moldova a fost menţionată cu două activităţi importante la nivelul NATO. Pe de-o parte solicitarea de la nivelul aliat pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Şi în al doilea rând, angajamentul Alianţei pentru securitatea şi siguranţa Republicii Moldova împotriva acţiunilor hibride. De asemenea, ştiu cât de mult aţi lucrat fiecare dintre dumneavoastră, ştiu cât de mult s-a lucrat la nivelul Ministerului de Externe, la nivelul Guvernului şi ştiu cât de mult ne-au ajutat doamnele şi domnii ambasadori acreditaţi la Bucureşti, echipele dumnealor. Şi tuturor vă mulţumesc pentru că aţi înţeles că cel mai vulnerabil stat după Ucraina este Republica Moldova şi nu ne putem permite să se întâmple ceva nedorit acolo”, a transmis Ciucă. Potrivit preşedintelui PNL, succesul acestor demersuri este esenţial pentru a ne atinge obiectivul comun, de asigurare a unui viitor european prosper şi în pace pentru întreaga regiune. În aceeaşi linie este important şi sprijinul şi cooperarea noastră cu partenerii din Balcanii de Vest. ”Suntem şi vom rămâne susţinători ai extinderii”, a completat Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai afirmat că nu putem completa o radiografiere a priorităţilor şi obiectivelor noastre fără a menţiona un obiectiv de etapă de importanţă primordială: continuarea eforturilor pentru aderarea României la OCDE. ”Este un parcurs în care m-am implicat foarte activ încă de la început. Nu singur, parte din membrii echipei sunt aici în sală şi am să vorbesc despre acest aspect foarte important. În calitate de Prim-ministru am primit invitaţia pentru a începe procesul, Foaia de Parcurs, am depus Memorandum-ul Iniţial şi, în prezent, continui să monitorizez progresele în acest dosar de maximă importanţă prin prisma funcţiei de preşedinte al Senatului şi al Comisiei comune Senat-Camera Deputaţilor pentru aderarea la OCDE. Pentru România, OCDE reprezintă o ancoră suplimentară de stabilitate şi prosperitate. Îmi exprim speranţa ca, prin eforturile noastre comune, România să devină cât mai rapid membră a OCDE”, a arătat Ciucă.

El le-a transmis diplomaţilor română că sprijinul pe care îl acordă cetăţenilor români în afara graniţelor este esenţial.

”Mă bucur să constat că prin eforturile majore pe care MAE le-a depus în ultimul deceniu, România a ajuns să deţină o reţea consulară performantă şi vă felicit pentru profesionalismul pe care îl arătaţi în fiecare zi în relaţia cu cetăţenii români. În interacţiunea constantă pe care o am cu cetăţenii români cu ocazia tuturor vizitelor pe care le fac în străinătate, am constatat că schimbarea în bine a calităţii serviciilor consulare este vizibilă şi apreciată, ca atare, de majoritatea comunităţilor româneşti din diaspora. Este foarte important să continuaţi. Am discutat cu fiecare doamnă şi domn ambasador, am discutat cu doamna ministru, este o activitate pe care România trebuie să şi-o îmbunătăţească semnificativ. Avem datoria faţă de românii din diaspora să le asigurăm servicii consulare de care au atâta nevoie. Şi să-i sprijinim să simtă că această distanţă, uneori foarte mare dintre ţară şi ei poate să fie diminuată prin serviciile consulare pe care le asigurăm. Au atât de mare nevoie de aceste servicii, încât sunt convins că nu aveţi nevoie de argumente în plus nici de la mine, nici de la altcineva”, a spus Ciucă. El a menţionat că doar interacţiunea românii din diaspora reprezintă argumente suficiente să continuăm să dezvoltăm şi să modernizăm reţeaua consulară şi serviciile pe care trebuie să le acordăm cetăţenilor români din diaspora.

El a mulţuumit ambasadelor pentru efortul depus în acest an în organizarea alegerilor europarlamentare care au decurs în mod impecabil.

”Am încrederea că veţi depune acelaşi efort susţinut pentru ca şi următoarele runde de alegeri, de la finalul acestui an, să fie organizate fără reproş şi toţi cetăţenii români care locuiesc în afara graniţelor să îşi poată exercita dreptul de vot fără dificultăţi”, a spus Ciucă.

”Este responsabilitatea noastră ca oameni politici să luăm deciziile importante, corecte, iar în acest proces ne bazăm şi pe informaţiile şi analizele pe care ni le transmiteţi dumneavoastră. Vă asigur că ele sunt analizate cu maximă atenţie şi sunt deosebit de utile pentru a înţelege mai bine evoluţiile în plan regional, european sau global şi respectiv efectele lor asupra Românei. Este responsabilitatea noastră să lucrăm pentru a asigura securitatea şi pentru a ne proteja cetăţenii. Aşa cum am arătat fundamentele politicii noastre externe rămân neschimbate, iar consensul naţional trebuie să fie linia care ne ghidează în continuare. Cu un război la frontieră şi o lume în continuă schimbare, eforturile noastre şi ale dumneavoastră, ale diplomaţilor români, sunt esenţiale şi sunt convins că munca dumneavoastră va continua cu aceeaşi pasiune, dăruire şi mai ales responsabilitate. Toate acestea pot fi exprimate într-un singur argument toate acestea pentru că vorbim, trebuie să trudim pentru România. Vorbim despre România şi trudim pentru România. În încheiere, doresc să vă fericit pentru rezultatele obţinute, să vă urez mult succes în activitatea dumneavoastră, să-mi exprim convingerea că aşa cum vă cunosc., poate mai abitir decât acum, avem nevoie de tot ceea ce înseamnă profesionalismul, dedicarea şi tenacitatea dumneavoastră pentru îndeplinirea obiectivelor diplomaţiei României. Vă mulţumesc şi vă doresc succes în întreaga dumneavoastră activitate”, a declarat Ciucă în final.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.