Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat marţi la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că trebuie să avem cu toţii curajul să ne asumăm responsabilitatea reformelor specifice standardelor OCDE, chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare, chiar dacă vorbim de ele în an preelectoral.
”Trebuie să avem cu toţii curajul să ne asumăm responsabilitatea reformeor, atât legislative cât şi procedurilor practice, specifice standardelor OCDE. Chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare, chiar dacă vorbim de ele în an preelectoral, trebuie să le asumăm şi trebuie să le spunem oamenilor, românilor că tot ceea ce înseamnă apartenenţa la acest club unde sunt deţinute 90% din investiţiile lumii presupun de asemenea o primenire, o transformare, o schimbare a tot ceea ce era obişnuit în ţara noastră. De aici, cel mai important văd beneficiul pentru economia noastră, pentru tot ceea ce înseamnă stabilirea şi asumarea obiectivelor de progres economic, de bunăstare şi un standard mai bun pentru cetăţenii României”, a spus Nicolae Ciucă.
Preşedintele Senatului s-a referit şi la situaţia românilor din afara graniţelor ţării, arătând că preocupă permanent legislativul român.
Pe acest plan avem în vederea atât intensificarea comunicării cât şi consolidarea parteneriatelor cu comunităţile tradiţionale din ţările vecine şi din Balcani precum şi cu românii care s-au stabilit temporar sau definitiv în străinătate, a mai spus liderul PNL.
Ciucă a precizat că ne aflăm în faţa unui an electoral provocator în adevăratul sens al cuvântului, 2024 fiind marcat de desfăşurarea a trei procese electorale în afara ţării, alegerile europarlamentare, generale şi prezidenţialele.
”Dacă pentru organizarea în cele mai bune condiţii a scrutinelor anterioare au fost necesare eforturi logistice şi umane deosebite, atingerea aceluiaşi deziderat şi anul viitor va reprezenta o adevărată provocare în condiţiile acestei succesiuni a proceselor electorale”, a mai spus Ciucă.
”Am încredere că vom oferi cetăţenilor români cele mai bune condiţii de exercitare a dreptului de a vota”, a menţionat Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.