Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, prezintă imagini de la inundaţiile din Galaţi, el arătând că deasupra dialecticii politicii interne se află interesul naţional şi grija faţă de semenii aflaţi în dificultate. ”Sentimentul de solidaritate ne face să devenim o comunitate puternică, nu doar la nivel declarativ”, afirmă Ciucă într-o postare pe Facebook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a mers sâmbătă la Galaţi, în zonele afectate de inundaţiile care s-au produs în cursul nopţii de vineri.
Liderul PNL a postat pe Facebook mai multe imagini din zonele afectate de inundaţii şi câteva clipuri, filmate din elicopter, cu dimensiunea dezastrului. Nicolae Ciucă scrie în postare că ”sentimentul de solidaritate ne face să devenim o comunitate puternică, nu doar la nivel declarativ”.
”Deasupra dialecticii politicii interne se află interesul naţional şi grija faţă de semenii aflaţi în dificultate. Suntem suflet către suflet alături de grijile şi nevoile compatrioţilor noştri din zonele calamitate”, spune preşedintele PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.