Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea ”În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, cei doi gătind mâncăruri tradiţionale din Oltenia, ascultând muzică lăutărească şi vorbind despre capitole din volumul lui Ciucă. ”Trăirea de acolo nu poate fi decât din trăire”, a afirmat Ciucă. El s-a referit şi la cariera sa militară: ”În Armată, când încerci să te impui prin forţă, nu reuşeşti să obţii... Trebuie să îi simţi pe oameni şi ei trebuie să te simtă. Fără simţirea asta reciprocă, nu se face nimic în viaţă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Nicolae Ciucă şi-a prezentat cartea ”În slujba ţării”, în localitatea Cetate din judeţul Dolj, alături de scriitorul Mircea Dinescu, în cadrul emisiunii ”Poezie şi Delicateţuri” de la Prima TV. 
 
”Este prima dată în istoria omenirii când un soldat fruntaş prezintă cartea unui general (...) Primul capitol - Viaţa mea aşa cum a fost. Popasuri biografice... este nemaipomenită, este un fel de compasiune, iubirea şi admiraţia pentru femeile din Oltenia. Acest capitol nu poate fi scris de cineva din afară”, a spus Mircea Dinescu, în deschiderea emisiunii.
 
”Trăirea de acolo nu poate fi decât din trăire”, a completat Nicolae Ciucă.
 
Ciucă a povestit că şi-a cunoscut soţia în urmă cu 41 de ani.
 
Apoi, Dinescu a mai spus că în carte se găsesc şi poveşti despre mâncare, în timp ce Nicolae Ciucă a scos o pâine din ţest.
 
”E unsă cu roşie pe deasupra, se vede”, a comentat Ciucă. ”Ştiţi ce se mai punea în ţest? Frunză de nuc”, a completat el.
 
Mircea Dinescu a remarcat că, dintre cei care candiează la Preşedinţia României, Ciucă are o meserie.
 
”În Armată, când încerci să te impui prin forţă, nu reuşeşti să obţii... Trebuie să îi simţi pe oameni şi ei trebuie să te simtă. Fără simţirea asta reciprocă, nu se face nimic în viaţă”, a afirmat Ciucă.
 
Apoi, cei doi au continuat să gătească, au pus mai multe legume şi carne de pui pe grătar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.