Premierul Nicolae Ciucăa declarat, vineri, despre pachetul de legi privind siguranţa naţională, că se află în dezbatere la nivelul Guvernului, la ministere avizatoare, şi a precizat că nu a fost de acord de la început cu acel proiect care instituie starea de criză pentru că ştia că în cadrul acestui pachet de legi pentru apărare există şi un proiect de lege care vizează managementul situaţiilor de criză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nicolae Ciucă a declarat că pachetul de legi privind siguranţa naţională se găseşte în dezbatere la nivelul Guvernului.

”Ministerele de linie au aprobat proiectele de lege şi sunt în analiză la fiecare mijnister avizator”, a arătat premeirul. Despre introducerea situaţiei de criză, Nicolae Ciucă a ţinut să precizeze că acela a fost un proiect la care s-a renunţat de când a venit în analiză la Guvern.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Personal, nu l-am acceptat pentru că ştiam că în cadrul acestui pachet de legi pentru apărare există şi un proiect de lege care vizează managementul situaţiilor de criză. Era vorba despre alte prevederi legale c

are interferau între legile care sunt deja în momentul de faţă în vigoare şi cele prevăzute în Ordonanţă”, a explicat premierul. Despre trecerea trupelor româneşti sub comandă străină, Ciucă a arătat că ”se găsesc oricum sub comandă operaţională NATO, în anumite situaţii”, şi că ”această chestiune nu era reflectată în pachetul de legi vechi, pentru că la vremea respectivă nu eram membri NATO”.

Despre grupul de luptă NATO care va fi instituit în România, premierul a spus că va fi instituit când se va lua decizia la nivelul NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.