Premierul Nicolae Ciucă a salutat, miercuri, adoptarea de către Parlament a majorării la 22 de lei/zi a alocaţiei de hrană pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială, menţionând că această măsură este cuprinsă în pachetul „Sprijin pentru România”.
”De asemenea, salut faptul că s-a instituit obligaţia pentru serviciile sociale de a asigura sume de bani pentru unele nevoi personale, sprijin pentru integrare socială, transport, condiţii adecvate de locuit, cheltuieli de întreţinere, de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială, tot printr-un vot al parlamentarilor”, a scris Ciucă pe Facebook.
„Aceste măsuri, prevăzute în pachetul „Sprijin pentru România”, au fost luate pentru a proteja populaţia vulnerabilă. Guvernul pe care îl conduc are o preocupare reală pentru a-i ajuta pe cei care au cea mai mare nevoie şi, de aceea, 40% din pachetul „Sprijin pentru România” merge înspre măsuri sociale”, a conchis Ciucă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional proiectul de lege care prevede un cuantum de 22 de lei pentru alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial şi pentru copiii aflaţi în case de tip familial. Legea merge la promulgare. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că această face parte din pachetul „Sprijin pentru România” în vederea protejării populaţiei vulnerabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.