Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut vineri o întrevedere cu Armin Papperger, CEO al Rheinmetall - compania care a cumpărat fabrica Automecanica Mediaş, el afirmând că stimularea producţiei de echipamente destinate domeniului militar reprezintă o prioritate pentru toate statele membre NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Automecanica Mediaş are capacitatea să devină o companie fanion a industriei româneşti de apărare. Armin Papperger mi-a prezentat planurile de dezvoltare pe care le-a pregătit pentru România”, a transmis preşedintele Senatului.

Ciucă a precizat că, în acest context geopolitic complicat şi plin de provocări, stimularea producţiei de echipamente destinate domeniului militar este o prioritate pentru toate statele membre NATO.

”Am convingerea că intrarea Rheinmetall pe piaţa românească va atrage şi alţi investitori germani de calibru.”, a mai spus preşedintele PNL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.