Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, întrebat dacă regretă că nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan la alegerile locale, că în acest moment, regretele sunt tardive şi trebuie să privim în viitor
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat dacă regretă că PNL nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan la alegerile locale.
”În acest moment, regretele sunt ardive. Trebuie să privim în viitor”, a răspuns Ciucă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În contextul reacţiei la scandalul privind Planşeul de la Piaţa Unirii, Ciucă a mai fost întrebat dacă PNL a greşit când i-a susţinut pe Daniel Băluţă şi pe Robert Negoiţă la primărie. ”Nu cred că trebuie să legăm o susţinere trecută, din trecut, de un subiect de actualitate”, a subliniat preşedintele PNL.
”La alegerile locale a existat o listă comună la cele două primării. Motiv pentru care, m-am exprimat cât se poate declar vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat luni, este inadmisibil şi consider că, în continuare, trebuie să avem respectate toate prevederile legale şi procedurale”, a arătat Ciucă, precizând că vorbim de o investiţie de 800 de milioane de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.