Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la inaugurarea terminalului de la Aeroportul Timişoara, că ceea ce vedem aici s-a realizat cu fonduri europene şi sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore. Toate acestea le-am lăsat în grija unei coaliţii, asumată, pentru a putea să îndeplinim ceea ce românii aşteaptă de la liderii politici, a mai spus el, precizând că în ultimii trei, patru ani de zile, putem să vedem că obiectivele pe care ne-am asumat că le vom pune în practică s-au realizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Discutăm de Schengen. Într-adevăr, arată frumos, sună frumos terminalul Schengen, începând cu 31 martie, aşa cum zburăm de la Timişoara la Bucureşti şi viceversa, tot aşa vom putea să zburăm la Munchen, Paris. Aceasta este relevanţa apartenenţei la spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele Senatului, arătând că un pas, o etapă.

Nicolae Ciucă a arătat că ceea ce vedem s-a realizat cu fonduri europene.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore, sunt de asemenea investiţiile de la bugetul de stat care se vor materializa în proiecte mari de infrastructură Toate acestea le-am lăsat în grija unei coaliţii, asumată, pentru a putea să îndeplinim ceea ce românii aşteaptă de la liderii politici, de la toţi cei care, atunci când vine vorba de campanie electorală, vin cu o serie de proiecte şi promisiuni, dar care cu ceva timp înainte ne aducem aminte că nu au fost îndeplinite. În ultimii trei, patru ani de zile, putem să vedem că obiectivele pe care ne-am asumat că le vom pune în practică s-au realizat, se realizează şi se vor realiza în continuare”, arătat Ciucă.

El a precizat că este important să conştientizăm că aceea ce facem, facem pentru cetăţeni, pentru copiii noştri, pentru viitorul unei ţări care trebuie să se dezvolte pentru că are oportunităţi deosebit de mari dar şi un potenţial deosebit de mare”

. ”Nu vom fi iertaţi dacă nu vom pune în valoare aceste elemente de plus valoare pentru ţara noastră. Vreau să mulţumesc constructorului că a reuşit într-un timp atât de scurt să realizeze o lucrare. Putem să vorbim de constructori români care au reuşit să îşi crească atât capitalul cât şi potenţialul de lucru, să îşi asume lucrări de o asemenea anvergură. Vă doresc zbor lin!”, a declarat Nicolae Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.