Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la Reuniunea anuală a Diplomaţiei, că agresiunea rusă ne-a reamintit tuturor că principiile care fundamentează UE şi parteneriatul euroatlantic sunt importante şi trebuie susţinute, iar maniera în care asistăm victimele războiului purtat pe teritoriul Ucrainei dă măsura umanităţii şi responsabilităţii noastre.
”Agresiunea militară rusă din Ucraina pune presiune asupra cadrului internaţional fondat pe principiile Cartei ONU. Este în acelaşi timp o provocare pentru securitatea europeană şi chiar globală. În acest context, răspunsul robust în apărarea valorilor şi a securităţii noastre trebuie să fie armonizat cu agenda noastră de dezvoltare socio-economică şi de tranziţie digitală şi verde. Doar menţinerea cursului pe linia reformelor ne va ajuta să consolidăm rezilienţa atât de necesară României şi să asigurăm consistenţa resurselor de care avem nevoie pentru dezvoltare, securitate şi apărare, inovare”, a transmis premierul în mesaj.
Potrivit şefului Executivului, ”24 februarie a fost un moment în care parteneriatul euroatlantic şi-a dovedit rezilienţa şi determinarea de a-i proteja pe cei care au făcut alegeri clare pentru democraţie şi libertate”.
”Agresiunea rusă ne-a reamintit tuturor că principiile care fundamentează UE şi parteneriatul euroatlantic sunt importante şi trebuie susţinute. Erodarea acestor principii, demonizarea sau demonetizarea lor prin discursuri populiste şi extremiste sunt menite să afecteze negativ fundamentul societăţilor bazate pe drepturi, libertăţi şi supremaţia legii. De aceea, România trebuie să îşi asocieze şi mai pronunţat eforturile cu cele ale partenerilor cu care împărtăşeşte aceleaşi valori şi obiective şi să redinamizeze comunitatea democraţiilor, nu doar pe continentul nostru, dar şi în Asia, Africa sau America Latină. Nu putem permite ca legea forţei să devină substitut al ordinii internaţionale bazate pe reguli şi pe statul de drept. Acesta trebuie să rămână mesajul nostru clar şi busola opţiunilor noastre de parteneriat aprofundat”, a spus el.
Premierul a menţionat că, totodată, România va continua să susţină ferm alegerea europeană a partenerilor săi, precum Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau statele din Balcanii de Vest.
”Relaţia specială, profundă şi sinceră dintre România şi Republica Moldova a cunoscut o nouă dinamică în ultimul an. Această evoluţie a fost cu atât mai necesară în actualul context geopolitic. Şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova din 11 februarie a pus bazele unei cooperări concrete fără precedent. Vom continua să susţinem Republica Moldova prin toate pârghiile de care dispunem. Rămânem pregătiţi să lucrăm împreună pentru un parcurs de succes al acesteia în calitate de candidat la UE”, a spus premierul.
Potrivit lui Ciucă, ”acţiunea multidimensională a României în sprijinul Ucrainei, inclusiv prin susţinerea deciziei de acordare a statutului de candidat la UE, este o contribuţie directă la efortul comun european şi euroatlantic pentru prosperitatea şi securitatea regiunii şi a continentului nostru”.
”Sprijinul pentru refugiaţii ucraineni care au ales să locuiască temporar sau să tranziteze România este o altă contribuţie foarte concretă de susţinere. Din februarie şi până în prezent, peste 2,1 milioane de refugiaţi ucraineni au trecut frontierele României. Indiferent de intensitatea fluxului de refugiaţi, un lucru a caracterizat acţiunea autorităţilor şi a cetăţenilor români: dorinţa de a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului, alături de menţinerea siguranţei şi securităţii spaţiului UE. Facilitarea tranzitului de cereale este un alt demers al României în sprijinul nu doar al Ucrainei, ci şi al demersului comunităţii internaţionale de asigurare a securităţii alimentare. Organizarea fluxurilor a necesitat timp şi cere în continuare investiţii, însă este notabil faptul că peste 60% din cerealele exportate de Ucraina au tranzitat sau au avut un tranzit facilitat de România”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a mai spus că ”România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei. Avem deplina disponibilitate de a ne implica activ în acest proces”.
”Maniera în care asistăm victimele războiului purtat pe teritoriul Ucrainei dă măsura umanităţii şi responsabilităţii noastre. În acest context, este oportun să gândim şi etapa post-criză, inclusiv din perspectiva relaţiilor externe ale României, fie că este vorba de dimensiunea bilaterală sau de cea multilaterală. Ideile, contribuţiile dumneavoastră sunt, şi din această perspectivă, necesare pentru a articula de o manieră corectă orientările ce vor fi decise”, a menţionat premierul.
Nicolae Ciucă a mai spus că ”războiul din Ucraina a readus în atenţie importanţa regiunii Mării Negre”.
”Locul strategic pe care aceasta îl are în termeni de conectivitate, securitate, inclusiv energetică sau alimentară, este acum clar. Conceptul Strategic al NATO adoptat de liderii Alianţei la Madrid confirmă acest lucru de o manieră neechivocă. Această decizie este rezultatul, în principal, al demersurilor diplomatice efectuate de România, ţara noastră fiind un susţinător constant al importanţei regiunii atât pentru UE, cât şi pentru NATO. Este necesar să lucrăm cu toţi partenerii pentru a asigura că Marea Neagră rămâne sigură, inclusiv pentru navigabilitate, pentru proiecte de conectivitate în sfera transportului, infrastructurii de comunicaţii sau energiei”, a declarat premierul.
Şeful Executivului a afirmat că ”o lecţie a războiului Rusiei în Ucraina este reconfirmarea importanţei rezilienţei socio-economice”.
”În plan naţional şi european este important să adoptăm măsuri care să asigure gestionarea efectelor negative ale creşterii preţurilor la energie şi ale impactului perturbării lanţurilor de aprovizionare. Pregătim aderarea la OCDE. Este un proces important. Avem nevoie să vă implicaţi fiecare dintre dumneavoastră şi să susţineţi acest demers. Alături de pregătirea aderării la OCDE, implementarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este busola care orientează dezvoltarea şi modernizarea României. Vom continua să încurajăm investiţiile pentru dezvoltarea, creşterea şi asigurarea competitivităţii economiei româneşti. Sursele de finanţare sunt multiple, însumând miliarde de euro pe an: surse bugetare naţionale, PNRR, fondurile europene alocate perioadei 2021-2027”, a spus premierul.
Ciucă a arătat că ”tot acest efort vine în pachet cu măsuri pentru susţinerea celor mai vulnerabili – cetăţeni şi afaceri, deopotrivă. În actualul context, aceste măsuri devin vitale”.
”Strategia României de investiţii în resursele de gaz offshore, în nuclear şi în creşterea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile, este un demers cu un impact semnificativ în termeni de consolidare a rezilienţei strategice a României. În lumina celor de mai sus, ce trebuie reţinut este: continuitatea obiectivelor de reformă, a investiţiilor, a soluţiilor durabile în termeni de energie şi eficienţă energetică”, a declarat premierul României.
Ciucă a mai spus că pregătirea deciziilor Summit-ului de la Madrid, a acţiunii europene pentru răspunsul la criza generată de războiul din Ucraina, au fost momente în care membrii corpului diplomatic şi consular al României au dovedit, încă odată, calitatea serviciului lor.
”Reacţia rapidă, informaţia actualizată şi pertinentă, acţiunea coerentă, au fost câteva dintre ingredientele pe care dumneavoastră le-aţi utilizat în susţinerea materializării obiectivelor României în faţa celei mai mari provocări din ultimii 30 de ani la adresa continentului nostru. Aşa cum am menţionat în debutul acestei intervenţii, nu ne putem permite să fim blocaţi într-o logică de criză. Avem datoria şi obligaţia de a transforma această criză multidimensională în tot atâtea oportunităţi şi de a avansa obiectivele definite în Programul de Guvernare şi în Strategia Naţională de Apărare a ţării. Sper, de aceea, că din perspectivă naţională, perioada de acţiune diplomatică următoare să rămână caracterizată de ambiţie. Ambiţia de a aprofunda participarea României la UE prin obţinerea deciziei de aderare la Schengen. Ambiţia ca, pe baza adoptării măsurilor necesare în domeniul consolidării independenţei justiţiei, să putem finaliza MCV. Ambiţia pentru un proces susţinut de aderare la OCDE, având ca jaloane prezentarea, în perioada următoare, a Memorandum-ului Iniţial, necesar pentru stabilirea planului de implementare a tuturor măsurilor prevăzute în Foaia de Parcurs”, a afirmat premierul.
Nicolae Ciucă şi-a exprimat convingerea că poate conta pe sprijinul reprezentanţilor în susţinerea demersurilor naţionale de reformă, conectare, rezilienţă.
”Avem nevoie de o strânsă comunicare şi de avansarea coordonată a agendelor externă şi internă, care rămân în mod incontestabil faţete ale aceleiaşi monede. Trebuie, de asemenea, să continuaţi munca dumneavoastră în sprijinirea şi coagularea comunităţilor românilor care trăiesc şi muncesc în ţările dumneavoastră de reşedinţă. Acest obiectiv trebuie să rămână în topul priorităţilor dumneavoastră. Românii – oriunde s-ar afla – trebuie să se simtă “Acasă” în locul în care drapelul naţional este arborat. Programele pentru diaspora ale Guvernului României urmăresc să contribuie la prezervarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din afara graniţelor”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a mai spus că ”oportunităţile pe care le oferă România există şi în sfera susţinerii prin antreprenoriat a reintegrării celor care vor să revină în România”.
”Astfel, prin informarea constantă şi obiectivă asupra programelor şi realităţilor româneşti, puteţi sprijini obiectivul nostru de a încuraja revenirea în România a celor care au optat să studieze sau să lucreze în altă ţară. Vă încurajez să fiţi şi mai pragmatici, asertivi şi proactivi în promovarea intereselor româneşti, mai ales în avansarea oportunităţilor economice şi de investiţii. Aceste oportunităţi vizează nu doar creşterea investiţiilor directe, dar şi promovarea României ca alternativă pentru afaceri care caută să se relocheze. Consider că, pe lângă importanţa atragerii de investiţii în România, este oportun să rămâneţi implicaţi în încurajarea prezenţei capitalului românesc în exterior, începând cu Balcanii de Vest, zona Mării Negre, dar şi în afara spaţiului european. Cunosc faptul că sarcinile dumneavoastră sunt din ce în ce mai numeroase, depăşind deja de multă vreme spaţiul diplomaţiei clasice şi, uneori, chiar resursele care vă sunt alocate. Însă acestea sunt parte inevitabilă a adaptării la o agendă naţională, regională şi globală, redefinită de ameninţări de securitate convenţionale şi hibride, dar şi de reaşezarea parteneriatelor în sfera politică, economică, comercială, tehnologică şi de inovare. Nu în ultimul rând, vă încurajez să rămâneţi protagonişti activi în multiplicarea narativelor frumoase pe care România le generează: o societate generoasă şi solidară; un mediu de afaceri creativ - care sper că va produce noi unicorni; un profil strategic clar în sectorul energetic; o viziune ambiţioasă pentru o Europă unită, un parteneriat transatlantic consistent şi o vecinătate stabilă cu un parcurs european clar”, a spus premierul în final.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.