Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost citită joi în plenul Parlamentului, votul fiind programat peste o săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Cel care a citat moţiunea a fost senatorul liberal Florin Cîţu, un critic constant al măsurilor economice ale Guvernului.

Citirea documentului are loc după dispute între putere şi opoziţie pe tema calendarului dezbaterii moţiunii şi la o zi după ce plenul Camerelor reunite a respins ordinea de zi decisă de putere, care stabilea citirea moţiunii miercuri şi dezbaterea acesteia sâmbătă.

Această ordine de zi a fost respinsă cu 194 de voturi ”împotrivă” şi 181 ”pentru”, ceea ce, conform parlamentarilor opoziţiei, a confirmat că Guvernul PSD nu mai are susţinere în Parlament. Inclusiv preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a admis că ”matematic, PSD nu mai are majoritate”. După respingerea ordinii de zi, parlamentarii opoziţiei au scandat îndelung ”Demisia””.

Refuzul opoziţiei de a accepta ca votul asupra moţiunii să aibă loc sâmbătă a provocat şi reacţia premierului Dăncilă, care a reiterat că moţiunea nu va trece şi a afirmat că opoziţia fuge de propria moţiune şi că, de fapt, singurul lucru pe care au reuşit să îl demonstreze este că nu au numărul suficient de voturi. Mesajul său pentru opoziţie a fost: ”V-aţi arătat micimea, ipocrizia şi comoditatea”.

Cu toate acestea, liderul PNL Ludovic Orban mizează pe votul mai multor parlamentari decât cei 237 care au semnat documentul. Şi liderul ALDE Călin Piopescu Tăriceanu, până în august partener de guvernare al PSD, a declarat că ” vor fi bine peste 240 de voturi pentru moţiune, deci pentru căderea Guvernului".

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de celelalte partie de opoziţie, dar şi de 4 parlamentari PSD, şi intitulată ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” notează că Guvernul Dăncilă poate să fie numit guvernul şanselor ratate pentru România, reproşează Guvernului lipsa investiţiilor în infrastructură, sănătate şi educaţie, faptul că nu a elminat recursul compensatoriu în pofida tragediilor produse în România, că a transformat România într-o ţară nesigură pentru cetăţenii săi. ”Pentru Guvernul Dăncilă, incompetenţa combinată cu obedienţa este reţeta succesului în carieră!”, afirmă autorii textului. Ei promit un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră.

Potrivit Constituţiei, moţiunea se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Votul este secret, cu bile.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. De asemenea, în toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărâri sau moţiuni de cenzură, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.  Înaintea votului final, ce va fi exprimat asupra iniţiativelor legislative, hotărârilor sau asupra moţiunii de cenzură, preşedintele de şedinţă va verifica, prin apel nominal, întrunirea cvorumului legal, dacă un lider de grup solicită acest lucru. Dacă în sală nu sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor, preşedintele care conduce şedinţa comună a celor două Camere amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.

”Prezenţa la şedinţele comune a deputaţilor şi senatorilor, membri ai Guvernului, este obligatorie la dezbaterea şi adoptarea proiectelor de legi din sfera lor de competenţă, la dezbaterea învestiturii şi a moţiunii de cenzură, a mesajelor Preşedintelui României şi a declaraţiilor de politică generală ale Guvernului”, se mai arată în regulament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.