Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, reafirmă decizia partidului său de a nu vota un guvern minoritar al PNL şi UDMR, susţinând că este nevoie de "un guvern cu o majoritate solidă în Parlament ca să treacă ţara de această criză". În ceea ce priveşte eventuala negociere a PNL cu fiecare parlamentar pentru susţinerea unui Executiv, Moşteanu aminteşte că "ultima dată când PNL-iştii au vrut să stea de vorbă cu fiecare parlamentar, unul din ei, unul dintre PNL-işti a ajuns la DNA".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Ultima dată când PNL-iştii au vrut să stea de vorbă cu fiecare parlamentar, unul din ei, unul dintre PNL-işti a ajuns la DNA, dacă ţineţi minte, când au spus ei că negociază pentru moţiunea de cenzură şi un deputat de Timiş a ajuns la DNA pentru că a încercat să ofere avantaje unui parlamentar pentru a nu vota moţiunea. Deci eu zic să aibă grijă”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, vineri seară, într-o emisiune la B1 Tv. 
 
Reprezentantul USR a reafirmat că partidul său nu va vota un guvern minoritar al PNL şi UDMR.
 
"În opinia noastră e nevoie de un guvern cu o majoritate solidă în Parlament ca să treacă ţara de această criză şi să pregătească guvernul şi ministere şi ţara să profite de banii aceia mulţi care vin de la Uniunea Europeană prin PNRR. Noi am spus foarte clar: opţiunea noastră este refacerea coaliţiei de guvernare. PNL evident că nu vrea acest lucru în momentul ăsta, din ce raţiuni nu-mi e foarte clar”, a mai afirmat Ionuţ Moşteanu.
 
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, după şedinţa BEX în care s-a aprobat ca partidul să meargă cu un guvern minoritar Ciucă în Parlament, că acest Guvern va trece, strategia fiind să negocieze, până miercuri, cu fiecare parlamentar, şi a menţionat că aceeaşi strategie a fost folosită când a fost dat jos Guvernul Dăncilă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.